iubesc intentionat

mi-am cautat fericirea ca un copil ratacit printre straini, instrainandu-ma de mine 
si-am pierdut nopti, sentimente, zambete, oameni frumosi si amintiri.
mi-am cautat linistea in cele mai zgomotoase imprejurari
si dragostea printre cei mai indiferenti oameni.
si m-am oprit!
si-am simtit valurile marii si vantul cald cum imi strabate chipul batran
am privit fiecare rasarit si apus de soare
si-am stat nopti in sir de vorba cu luna
si mi-am tocit pasul pe asfaltul incins.
si m-am oprit! ... s-a oprit timpul si gandul, furtuna din interior a amutit.

si-a venit fericirea si pacea!
au venit ca o ploaie rece in zilele torite de vara.

don quijote contemporan

mi-a fost dat sa invat ca oricat de mult mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese.

a ajuns sa-mi fie greu sa traiesc, fizic, sa exist, printre astfel de persoane pentru ca indiferenta lor ma lasa rece, ma sfasie, imi frange visele, sperantele, asteptarile, dorintele, sentimentele, cuvintele, imi cenzureaza pana la refuz fiinta. si, asa, devin un morman de ignoranta.

si-atunci nu mai ramane nimic sfant, pur, curat sau adevarat.  nu conteaza daca ai vointa, un tel sau o pasiune pe care nu o poti explica in cuvinte pentru simplul motiv ca nu poate fi exprimata. o simti, e acolo, face parte din tine si niciodata nu te-ai intrebat "de ce?", nici macar nu stii cand a pornit totul, niciodata nu ai pus la indoiala ca iubesti la nebunie sa faci ACEL lucru, niciodata nu ti-ai dorit sa faci altceva.

si totusi, continui sa ma lupt cu morile de vand, cu valuri de indiferenta rece caci visul meu nu moare!

Simţire

Ne cenzuram fiecare gest sau cuvânt, gândul şi simţirea.
Ne pierdem în detalii, complexe şi fragmente ciobite de trecut.
Te-ascunzi de cine?

Uite, zâmbesc şi nu e doar o încordare a muşchilor, un gest reflex din politeţe. Sunt fericită!
Şi când te privesc, nu mă pierd nicio secundă, nu mă las absorbită de realitate. Opresc timpu'-n loc şi îţi fur orice grimasă, gest sau semn, le memorez cu vârful degetelor, le ştiu şi-atunci când nu mai e lumina.
Şi un sărut nu-i gest reflex, un semn automat de afecţiune. E simbioza perfectă a sufletelor noastre a căror contur s-a contopit într-unul.
Şi când mă ţii de mână? Doar nuiele ce se-mpletesc frumos în aceeaşi rădăcină, în ramurile vieţii.

1. Asa incepe totul

     Era o noapte racoroasa de primavara cu luna plina si cerul intesat de nori. "Maine o sa ploua", anunta meteorologul de serviciu in timp ce ea tragea patimas din tigara. Inspira adanc cancerul vaporos si asculta cum hartia tigarii arde cu fiecare gura de aer trasa in piept. Ii placea sunetul de hartie arsa.

     Statea rezemata cu coatele pe marginea pervazului mic din mansarda inghesuita si veche. Se intoarse pentru o fractiune de secunda sa-si priveasca micul refugiu comod si zambi molcom.

     Locuia intr-o mica camara cu podele vechi de lemn de pe vremea comunismului. Daca calca unde nu trebuia parchetul uzat si scorojit scotea un sunet prelung ca un scartait. Si mirosea a putred, a praf si a carti vechi, iar ziua, cand soarele ii batea in geamul rotund, mici particule de praf se ridicau de pe podeaua stearsa de culoare. Se ridicau in aer si pluteau haostic fara nicio tinta. Totul o trimitea in timp si de multe ori nu se putea abtine sa nu se intrebe cati oameni au trait in "raiul" ei pana atunci? Cati au murit aici si cati si-au gasit refugiul, ca si ea, in camaruta aceea mica si comoda?

     Asa isi petrecea fiecare miez de noapte cu o tigara si contepland la trecut si viitor. Se pierdea in ganduri care nu-i dadeau pace: ar scrie o carte, ar vizita lumea-n lung si-n lat, se gandea la razboaie, la parinti, la prieteni. Se gandea ca ar iubi si c-ar fi iubita.      Niciodata nu se gandea la prezent si, evident, nu se bucura de el.

     Isi dorea o cariera. Vroia sa iti ingroape trecutul in mii de ore de munca si-o pasiune care sa insemne totul pentru ea. Nu ar conta ce urma sa sacrifice: viata, prieteni, libertate sau nopti albe pierdute prin cluburi in care dansa languros si le zambea provocator strainilor ca, in cele din urma, sa ajunga intr-un pat necunoscut in care sa isi inece amarul deceptiilor amoroase. Inca o indiscretie!

     Vroia sa renunte la cunostinte care habar n-aveau cine e ea cu adevarat, spectatorii mastilor ei sociale si prietenii  pe care ii cunostea de-o viata, dar peste care timpul trecuse iremediabil prefacandu-i in alti indivizi complet straini de ea sau de trecut lor comun.

Nu se mai simtea un adolescent teribilist sau o pustoaica vesnic amorezata de vreun tanar cuceritor.       Vroia sa renunte la toate astea, vroia sa ajunga cineva sau, cel putin, asta isi propunea. Era, inca, o fetita cu vise mari care vroia sa isi gaseasca pacea, care sa o calmeze si sa ii potoleasca sufletul rebel care zacea in trupul zvelt si ostenit de vicii, iar incertitudinea viitorului o tinea treaza nopti intregi...

Un zambet de sus

timpul nu se opreste nicio secunda, planeta nu si-a ratat nicio rotatie, soarele nu s-a oprit niciodata din a mai rasari ... Universul nu s-a oprit nicicand pentru durerea nimanui oricat de mare ar fi fost. si-mi pare rau. poate ca ar trebui cateodata sa se opreasca timpu'-n loc pentru oamenii aceia frumosi care se sting, pentru lacrimile unei mame care isi conduce fiul pe cel din urma drum, pentru oamenii aceia fericiti care iti zambesc sincer fara sa ceara nimic in schimb, pentru cei care pot oferi un strop de bunavointa intr-un ocean de indiferenta si egoism. poate, pentru o clipa, am putea sa ne oprim sa ne gandim la ei.


si-am cunoscut un copil extraordinar de frumos, de sincer, de naiv, pe care parea ca nu l-a atins lumea asta. care avea puterea de a zambi in permanenta, un zambet de copil, la fel de inocent, de curat, de frumos. de multe ori, recunosc, acel zambet reusea sa ma bage in sperieti pentru ca niciodata nu am inteles oamenii care sunt in permanenta fericiti, credeam ca e nebun si probabil ca era, un nebun frumos pe care eu, cu mintea mea ingusta, nu am reusit sa il inteleg ... ooo, si ce frumoasa era nebunia de care suferea. era un copil care parea ca greutatile vietii nu l-au atins desi doar el stia cel mai bine cat de cruda a fost viata cu el, parea ca rautatea si indiferenta care colcaie peste noi toti pe el nici macar nu il atinsesera ... cumva reusise sa se pastreze nepatat. era un copil nevinovat, putin ratacit ca mai noi toti la varsta asta, dar foarte muncitor si cu un suflet curat.
Un perfect strain care a reusit sa-mi ramana in suflet!




Odihneste-te in pace, Ionut! In noaptea asta timpul se opreste pentru tine iar eu, eu ma gandesc la tine si la zambetul tau!

timpul in secunde trece

o dunga argintie pe marea volatila,
imi vezi sufletul cum zboara?
si cum sarea  se usuca pe umerii cazuti
si m-acopera cu neau rece 
si uit cum timpul in secunde trece!
simt cum soarele ma usuca 
si timpul, nepasator, ma uita,
si raman vesnic pierduta-n mine si-n spuma alba
caci valurile ma spala de trecut si viitor,
de judecatile celor care se incrunta.
nu ma cunosti!
esti liber sa ma judeci
si sa m-arati cu degetul
si poti sa-mi spui cum vrei.
pot fi si inger si demon,
pot fi puritan si curva!
nu-i nimic, las marea sa ma spele cu fiecare val,
las soarele sa ma ierte cu fiecare raza,
si-o sa ma nasc din nou,
dar tu o sa ma vezi gresit, din nou!
sunt tot ce vreau sa fiu
si sunt fara regrete
si poti s-arunci cu pietre.
pot sa iti car ura si prejudecatile,
pot sa iti car indiferenta.
caci pot sa-ndur furtuni si ploi,
pot sa-ndur si cerul care cade.
asa, raman scaldata intr-o mare de indiferenta,
nu, nu vreau sa fiu aici!
prefer sa fiu acolo unde sufletu'-mi zboara,
acolo unde marea ma spala!
acolo unde cu fiecare rasarit pot sa ma nasc din nou
si cerul n-o sa ma judece
iar tu ramai un simplu muritor 
care se scalda-n propria-ai indiferenta rece
nu iti pasa ca timpul trece?
nu-ti pasa ca esti orb?
si unde-ai sa te-ascunzi cand o sa te ineci in regrete?
si cand cerul o sa se umple de indiferenta
am sa m-arunc in mare!

M-am reintors la nimic

m-am reintors la marea fluida de liniste in valurie careia m-am aruncat, m-am reintors la rasaritul absurd de frumos care in fiecare dimineata nu intarzie sa se nasca din marea sarata si rece, m-am reintors la zborul perscarusilor rasfatati de atata caldura, la nisipul fin in care picioarele mi se scufundau, la sunetul valurilor care se spargeau la mal.
m-am reintors la tot ce mi-era dor, la tot ce imi lipsea.
si-am gasit acolo si-o babuta vamaioata, usor senila, care spunea ca ea a fumat iarba timp de 30 de ani, what happens in vama stays in vama! de ce ti-ai mai dori vreodata in vegas? acolo m-am reintors la nimic printre multe pisici colorate: negre, portocali, gri, negru cu portocaliu, alb cu gri ( niciodata nu am vazut pisici atat de colorate). m-am reintors printre cateva sufletele fericite adunate in jurul primului bec ridicat vreodata in vama.
m-am reintors la luna sangerie, si ea bronzata, la cerul pistruiat cu mii de luminite.
m-am reintors la mine, la tot ce-am fost, la nemurire!
pe plaja plina de oameni straini si goi am fost doar un suflet uitat de timp. un suflet fericit! ...iar, de data asta, sufletul meu a ramas acolo!