luni, 7 februarie 2011
vineri, 28 ianuarie 2011
it's called life!
Ma intreb ce e mai rau, mai grav: sa fii un visator idealist care mai crede in toata lucrurile frumoase, in iubire, in adevar, in bine, in copilarie, in prietenii, in familie, in Craciun ... sau sa fii un pesimint realist care a realizat ca toate conceptele alea frumoase sunt overrated ?
ce e mai grav? sa ai multe asteptari, sa visezi mult, sa speri ca si tie ti se pot intampla lucruri bune sau sa renunti la tot, sa iei viata asa cum e si sa incerci sa ii supravietuiesti in fiecare zi cate putin?
mi s-a spus in ultimul timp ca sunt prea pesimista, prea dura, ca exagerez cu realismul meu, dar de ce sa visez cand realitatea ma "izbeste" in fiecare zi, de ce sa nu spun lucrurilor pe nume, de ce sa nu vad totul alb sau negru. probabil sunt atat de realista pentru nu imi plac jumatatile de masura, nu accept compromisurile, nu vreau un " nu stiu", decat un "da" sau "nu". probabil asta inseamna maturitate, poate stiu ce vreau de la viata si ce nu, poate imi cunosc limitele, stiu de unde plec si unde vreau sa ajung.
am renuntat la vise din copilarie si la optimism atunci cand am realizat ca nu ies toate asa cum vreau eu, oricat de mult mi-as dorii, oricat de mult as visa si indiferent daca sunt o persoana care merita acele lucruri sau nu. pur si simplu ... cateodata nu iese.
asa ca de ce sa imi pierd timpul visand cand sunt multe alte lucruri si persoane care au nevoie de atentia mea acum, nu vreau sa ma inchid intr-o lume imaginara pe care eu mi-o creez, o lume unde totul iese cum imi doaresc eu, doar ca mai tarziu sa ma loveasca realitatea in plex si sa-mi spuna: "trezeste-te ba ca nu e chiar asa. maturiseaza-te, uite-te putin in jurul tau si realizeaza ca nu e totul atat de roz pe cat visai. trezeste-te, du-te la munca, da o fuga si pe la facultate, invata, ia-ti examenele, du-te acasa si culca-te ca esti epuizata!"
asta-i realitatea mea, nu exista printi transformati in broaste raioase, nu exista castele peste pajisti de miere si lapte, nu exista printese si ponei, nu exista " ... si au trait fericiti pana la adanci batraneti"...
poate e trist, stiu, dar asta e realitatea, nu o reneg pentru ca este trista, nu incerc sa o "indulcesc" cu sperante care nu isi au rostul, nu ma mint c-o sa fie mai bine, dar nici nu ma deprim c-o sa fie mai rau pentru ca habar n-am ce-o sa se intample .
It’s a common belief that positive thinking leads to a happier healthier life. As children we are told to smile, be cheerful, and put on a happy face. As adults we are told to look on the bright side, to make lemonade, and see glasses as half full. Sometimes reality can get in the way of our ability to act the happy part though. Your hope can fail, boyfriends can cheat, friends can disappoint. It’s in these moments, when you just want to get real, drop the act, and be your true scared unhappy self.
ce e mai grav? sa ai multe asteptari, sa visezi mult, sa speri ca si tie ti se pot intampla lucruri bune sau sa renunti la tot, sa iei viata asa cum e si sa incerci sa ii supravietuiesti in fiecare zi cate putin?
mi s-a spus in ultimul timp ca sunt prea pesimista, prea dura, ca exagerez cu realismul meu, dar de ce sa visez cand realitatea ma "izbeste" in fiecare zi, de ce sa nu spun lucrurilor pe nume, de ce sa nu vad totul alb sau negru. probabil sunt atat de realista pentru nu imi plac jumatatile de masura, nu accept compromisurile, nu vreau un " nu stiu", decat un "da" sau "nu". probabil asta inseamna maturitate, poate stiu ce vreau de la viata si ce nu, poate imi cunosc limitele, stiu de unde plec si unde vreau sa ajung.
am renuntat la vise din copilarie si la optimism atunci cand am realizat ca nu ies toate asa cum vreau eu, oricat de mult mi-as dorii, oricat de mult as visa si indiferent daca sunt o persoana care merita acele lucruri sau nu. pur si simplu ... cateodata nu iese.
asa ca de ce sa imi pierd timpul visand cand sunt multe alte lucruri si persoane care au nevoie de atentia mea acum, nu vreau sa ma inchid intr-o lume imaginara pe care eu mi-o creez, o lume unde totul iese cum imi doaresc eu, doar ca mai tarziu sa ma loveasca realitatea in plex si sa-mi spuna: "trezeste-te ba ca nu e chiar asa. maturiseaza-te, uite-te putin in jurul tau si realizeaza ca nu e totul atat de roz pe cat visai. trezeste-te, du-te la munca, da o fuga si pe la facultate, invata, ia-ti examenele, du-te acasa si culca-te ca esti epuizata!"
asta-i realitatea mea, nu exista printi transformati in broaste raioase, nu exista castele peste pajisti de miere si lapte, nu exista printese si ponei, nu exista " ... si au trait fericiti pana la adanci batraneti"...
poate e trist, stiu, dar asta e realitatea, nu o reneg pentru ca este trista, nu incerc sa o "indulcesc" cu sperante care nu isi au rostul, nu ma mint c-o sa fie mai bine, dar nici nu ma deprim c-o sa fie mai rau pentru ca habar n-am ce-o sa se intample .
It’s a common belief that positive thinking leads to a happier healthier life. As children we are told to smile, be cheerful, and put on a happy face. As adults we are told to look on the bright side, to make lemonade, and see glasses as half full. Sometimes reality can get in the way of our ability to act the happy part though. Your hope can fail, boyfriends can cheat, friends can disappoint. It’s in these moments, when you just want to get real, drop the act, and be your true scared unhappy self.
vineri, 21 ianuarie 2011
fata morgana
are-o "carcasa" cam dura, da, la prima sau, mai bine zis, primele vederi, e cam dificila, cam rea, cam pesimista, critica prea mult, priveste prea incruntat, cam prea directa, nu zice prea multe si atunci cand zice, mai mult "inteapa" ... si parca zambeste cam rar. da, isi poarta "carcasa" care ii tine de cald cum isi poarta mecul casa-n spate!
parca merge si prea hotarat, face pasii mari, mai mult alearga, parca nu prea vorbeste, nu intra in discutii. parca nu saluta pe toata lumea, parca nu zambeste din politete ... parca nu prea suporta ea formalitatile. parca e rece, parca evita pe toata lumea.
she's a tough shell to crack, dar daca-ti pierzi timpul in incercarea de a o cunoste parca se schimba situatia, defapt, se schimba total ... daca ajungi s-o cunosti parca e o alta persoana, desi isi pastreaza unele asperitati, caracteristice personalitatii, dar parca ... vorbeste mult, poate prea mult, si rade din orice prostie, ti-e aproape, te asculta si, daca poate, te ajuta, nu prea te critica, mai mult te sfatuieste si te lasa sa iti faci alegerile, indiferent care ar fi ele, iti e alaturi. parca e dedicata ... prietenilor si vietii. e directa, dar asta pentru ca nu stie sa minta, "inteapa", dar doar pentru a se apara, pentru a se ascunde. nu-i place politetea pentru ca e doar o modalitate de a te baga in seama cu "japca".
am realizat ca e dura pentru ca viata a fost dura cu ea. a invatat din trecut si a renuntat la asteptarile unui viitor incert. e pesimista pentru ca nu mai viseaza, se rezuma la lucrurile concrete din viata ... si ia viata-n piept, pentru ca nu ii place sa se ascunda, sa se eschiveze.
ce-mi plac mie aparentele astea dulci si inselatoare, un fel de fata morgana in desert. pentru cei cu neuroni pe minus care se vad deasupra tuturor pe meritul altora, care cred ca eticheta de blugi conteaza: sa ma *** pe ea de carpa ...aaa, si: " Nu te sufar, am observat ca te cam supar, O sa ne intelegem bine, bai nu te sufar!"
parca merge si prea hotarat, face pasii mari, mai mult alearga, parca nu prea vorbeste, nu intra in discutii. parca nu saluta pe toata lumea, parca nu zambeste din politete ... parca nu prea suporta ea formalitatile. parca e rece, parca evita pe toata lumea.
she's a tough shell to crack, dar daca-ti pierzi timpul in incercarea de a o cunoste parca se schimba situatia, defapt, se schimba total ... daca ajungi s-o cunosti parca e o alta persoana, desi isi pastreaza unele asperitati, caracteristice personalitatii, dar parca ... vorbeste mult, poate prea mult, si rade din orice prostie, ti-e aproape, te asculta si, daca poate, te ajuta, nu prea te critica, mai mult te sfatuieste si te lasa sa iti faci alegerile, indiferent care ar fi ele, iti e alaturi. parca e dedicata ... prietenilor si vietii. e directa, dar asta pentru ca nu stie sa minta, "inteapa", dar doar pentru a se apara, pentru a se ascunde. nu-i place politetea pentru ca e doar o modalitate de a te baga in seama cu "japca".
am realizat ca e dura pentru ca viata a fost dura cu ea. a invatat din trecut si a renuntat la asteptarile unui viitor incert. e pesimista pentru ca nu mai viseaza, se rezuma la lucrurile concrete din viata ... si ia viata-n piept, pentru ca nu ii place sa se ascunda, sa se eschiveze.
ce-mi plac mie aparentele astea dulci si inselatoare, un fel de fata morgana in desert. pentru cei cu neuroni pe minus care se vad deasupra tuturor pe meritul altora, care cred ca eticheta de blugi conteaza: sa ma *** pe ea de carpa ...aaa, si: " Nu te sufar, am observat ca te cam supar, O sa ne intelegem bine, bai nu te sufar!"
miercuri, 19 ianuarie 2011
everybody is free to ware sunscreen
Ladies and Gentlemen of the class of '97,
Wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists, whereas the rest of my advice has no basis or reliable then my own meandering experience. I will dispense this advice....now.
Enjoy the power and beauty of your youth. Oh, nevermind, you won't understand the power and beauty of your youth until they've faded, but trust me in 20 years, you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. You are not as fat as you imagine.
Don't worry about the future, or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.
The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind: the kind that blindsides you at 4pm on some idle Tuesday.
Do one thing every day that scares you.
Sing.
Don't be reckless with other people's hearts; don't put up with people who are reckless with yours.
Floss.
Don't waste your time on jealousy. Sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long, and in the end, it's only with yourself.
Remember compliments you receive; forget the insults. (if you succeed in doing this, tell me how).
Keep your old love letters; throw away your old bank statements.
Stretch.
Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives; some of the most interesting 40 year olds I know still don't.
Get plenty of Calcium. Be kind to your knees -- you'll miss them when they're gone.
Maybe you'll marry, maybe you won't. Maybe you'll have children, maybe you won't. Maybe you'll divorce at 40; maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary.
Whatever you do, don't congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else's.
Enjoy your body: use it every way you can. Don't be afraid of it or what other people think of it; it's the greatest instrument you'll ever own.
Dance...even if you have no where to do it but in your own living room.
Read the directions (even if you don't follow them).
Do not read beauty magazines; they will only make you feel ugly.
Get to know your parents; you never know when they'll be gone for good.
Be nice to your siblings: they're your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go, but what a precious few should hold on. Work hard to bridge the gaps and geography and lifestyle, because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Live in New York City once, but leave before it makes you hard.
Live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Travel.
Accept certain inalienable truths: prices will rise, politicians will philander, you too will get old; and when you do, you'll fantasize that when you were young, prices were reasonable, politicians were noble, and children respected their elders.
Respect your elders.
Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you'll have a wealthy spouse, but you never know when either one might run out.
Don't mess too much with your hair or by the time you are 40, it will look 85.
Be careful whose advice you buy, but be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia; dispensing it is a way of wishing the past from the disposal--wiping it off, painting over the ugly parts, and recycling it for more than it's worth.
But trust me, I'm the sunscreen.
Wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists, whereas the rest of my advice has no basis or reliable then my own meandering experience. I will dispense this advice....now.
Enjoy the power and beauty of your youth. Oh, nevermind, you won't understand the power and beauty of your youth until they've faded, but trust me in 20 years, you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. You are not as fat as you imagine.
Don't worry about the future, or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum.
The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind: the kind that blindsides you at 4pm on some idle Tuesday.
Do one thing every day that scares you.
Sing.
Don't be reckless with other people's hearts; don't put up with people who are reckless with yours.
Floss.
Don't waste your time on jealousy. Sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long, and in the end, it's only with yourself.
Remember compliments you receive; forget the insults. (if you succeed in doing this, tell me how).
Keep your old love letters; throw away your old bank statements.
Stretch.
Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives; some of the most interesting 40 year olds I know still don't.
Get plenty of Calcium. Be kind to your knees -- you'll miss them when they're gone.
Maybe you'll marry, maybe you won't. Maybe you'll have children, maybe you won't. Maybe you'll divorce at 40; maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary.
Whatever you do, don't congratulate yourself too much or berate yourself, either. Your choices are half chance, so are everybody else's.
Enjoy your body: use it every way you can. Don't be afraid of it or what other people think of it; it's the greatest instrument you'll ever own.
Dance...even if you have no where to do it but in your own living room.
Read the directions (even if you don't follow them).
Do not read beauty magazines; they will only make you feel ugly.
Get to know your parents; you never know when they'll be gone for good.
Be nice to your siblings: they're your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future.
Understand that friends come and go, but what a precious few should hold on. Work hard to bridge the gaps and geography and lifestyle, because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Live in New York City once, but leave before it makes you hard.
Live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Travel.
Accept certain inalienable truths: prices will rise, politicians will philander, you too will get old; and when you do, you'll fantasize that when you were young, prices were reasonable, politicians were noble, and children respected their elders.
Respect your elders.
Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you'll have a wealthy spouse, but you never know when either one might run out.
Don't mess too much with your hair or by the time you are 40, it will look 85.
Be careful whose advice you buy, but be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia; dispensing it is a way of wishing the past from the disposal--wiping it off, painting over the ugly parts, and recycling it for more than it's worth.
But trust me, I'm the sunscreen.
joi, 16 decembrie 2010
Vor veni vremuri mai bune ...
Treci peste gandurile triste, treci peste problemele familiei disfunctionale, treci peste "ei", cei care au "rapit" un gram fiecare din sufletul tau, treci peste frigul de afara si peste dorul nemarginit de mare, treci peste sechelele copilariei, treci peste minciunile care ti-au distrus simtul realitatii. Treci peste toate neajunsurile, lacrimile si durerile unui suflet prea matur cateodata, si prea copil alteori, peste cei pe care i-ai ranit, elibereaza-ti constiinta de durerile alora care te incarca pana la refuz. Treci peste visele si scenariile pe care ti le inchipui. Da-ti jos "haina" grea pe care-o poti si cu care te-ai obisnuit!
Traieste doar cu ce ai, cu tot ce e concret in viata ta: doua prietenii care-ti sunt aproape de suflet, doua inimi care-o inteleg pe a ta, multe cunostiinte care atunci cand ai o zi proasta incearca sa te inveseleasca, acea femeie cu vocea blanda care te iubeste mai mult decat propriile ei fiice, care te-a crescut si care te-a protejat in frageda pruncie. Traieste cu inocenta copilariei de care multi n-au avut parte, cu cerul ala senin de un albastru orbitor. Traieste cu amintirile frumoase din viata ta care te pot tine acum in viata si fericita.
"vor venii vremuri mai bune, cineva imi tot spune, imi sopteste mereu cand gresesc, ma linisteste cand imi amintesc totul ... "
Traieste doar cu ce ai, cu tot ce e concret in viata ta: doua prietenii care-ti sunt aproape de suflet, doua inimi care-o inteleg pe a ta, multe cunostiinte care atunci cand ai o zi proasta incearca sa te inveseleasca, acea femeie cu vocea blanda care te iubeste mai mult decat propriile ei fiice, care te-a crescut si care te-a protejat in frageda pruncie. Traieste cu inocenta copilariei de care multi n-au avut parte, cu cerul ala senin de un albastru orbitor. Traieste cu amintirile frumoase din viata ta care te pot tine acum in viata si fericita.
"vor venii vremuri mai bune, cineva imi tot spune, imi sopteste mereu cand gresesc, ma linisteste cand imi amintesc totul ... "
miercuri, 8 decembrie 2010
a lonely heart is better then a broken one!
o melodie tare veche zicea:"Owner of a lonely heart
Owner of a lonely heart
Much better than - a
Owner of a broken heart
Owner of a lonely heart"
... asa ca ma rezum la resemnarea mea vesnica si incurabila !
Owner of a lonely heart
Much better than - a
Owner of a broken heart
Owner of a lonely heart"
... asa ca ma rezum la resemnarea mea vesnica si incurabila !
marți, 30 noiembrie 2010
ti se pare absurd?
De multe ori m-am gandit la moarte, suna sinistru stiu, dar nu m-am gandit la modul sinucigas pentru ca mi se pare un renunt la viata, asa grea cum o fi, renunt in modul cel mai las posibil, iar eu nu sunt o lasa ... probabil sunt multe chestii dar stiu sigur ca nu sunt o lasa, nu renunt orice ar fi. Cum spuneam, de multe ori m-am gandit ca o sa mor, poate din cauza problemelor de sanatate, poate pentru ca ar putea da o masina peste mine, cine stie... ma fascineaza ideea asta pentru ca in fata mortii totul devine inutil, toate grijile de pana atunci, toate depresiile, toate greutatiile vietii se reduc la nimic. Toate par un fleac atunci cand stii ca in curand vei muri.
M-am gandit cum mi-as traii eu viata daca as afla ca mai am 0 luna sau jumate' de an si singura modalitate care mi se pare logica este sa traiesc. Intens, fara nicio remuscare, fara indoieli, fara regrete ... as sorbii fiecare picatura de viata pe care trupul meu o poarta pana n-ar mai ramane nimic, pana cand moartea n-ar mai avea ce sa ia, doar un corp, o bucata de carne rece, albita si tapana. poate gandesc morbid dar de ce sa nu fim realisti? nu suntem nemuritori! oricand pot muri, in fiecare secunda moare cineva pe glob ... oare in momentul asta cate persoane mor si de ce?
Ideea e ca murim oricat de bine ne-am prezerva, oricat de sanatos am manca, fara e-uri, fara tigari sau alcool sau droguri, oricat de mult sport am face, oricate medicamente am baga in noi, tot murim ... fie de o boala incurabila, fie calcati de o masina, de un infarct, fie omorati pentru un telefon mobil si cateva foi din portofel.
niciodata n-am inteles-o pe mama atunci cand imi spunea : "mananca fructe si legume, i-ati calciul, nu mai manca fast food, nu mai baga prostii in tine" , poate vorbea doar instinctul matern din ea, poate credea sau spera ca fiica ei sa fie nemuritoare, dar nu sunt... de ce? pentru ce? ma conserv ca intr-o bula? ca sa dea unu peste mine pe trecerea de pietoni in timp ce incerca sa isi schimbe postul de radio? sau pentru bolile pe care le pot mostenii de la bunicii mei? si avem in registrul de boli : alcoolism, cancer, diabet, boli de inima ... deci, pentru ce?
am vazut intr-un film o faza care mi s-a potrivit de minune: un tip si o tipa erau la un first date intr-un restaurant modest. tipul si-a comandat mancarea iar cand tipa a comandat a inceput cu desertul si apoi felul intai si doi. explicatia ei: desertul e cea mai asteptat parte a unei mese, de ce sa astepti atat ceva ce-ti doresti atat de mult? poate in timpul felului unu sau doi un asteroid loveste planeta si moare si nu apuca sa manance acel lucru pe care si-l dorea cel mai mult. e un scenariu putin tras de par, stiu, care sunt sansele sa loveasca un asteroid pamantul fara ca noi sa stim? putine, dar ideea este ca se poate intampla orice in timpul felului unu sau doi ...
prefer sa mor cu zambetul pe buze, nu vreau sa mor la 90 si nu stiu cati de ani chinuita intr-un spital sau eu mai stiu pe unde, unde pui ca ii mai chinui si pe cei dragi care au obligatia morala sa aiba grija de tine.
eu vreau sa mor stiind ca mor din cauza mea, din cauza greselillor mele, fara sa ma chinui eu sau pe cei la care tin. vreau sa mor stiind ca am mancat tot fast food-ul de pe planeta, vreau sa mor facand bungee jumping, sau cand sar cu parasuta, vreau sa mor pe un motor cu 200 si mult la ora.
nu-mi doresc sa mor, vreau sa imi traiesc viata, sa duc greutatile care-mi sunt scrise sa le duc, vreau sa vad si sa stiu tot ce se poate vedea si stii, dar nu vreau sa mor tintuita intr-un pat, condamnata de o soarta dura si incorecta sau de un sofer beat sau neatent. vreau sa mor din vina mea, nu a altora.
M-am gandit cum mi-as traii eu viata daca as afla ca mai am 0 luna sau jumate' de an si singura modalitate care mi se pare logica este sa traiesc. Intens, fara nicio remuscare, fara indoieli, fara regrete ... as sorbii fiecare picatura de viata pe care trupul meu o poarta pana n-ar mai ramane nimic, pana cand moartea n-ar mai avea ce sa ia, doar un corp, o bucata de carne rece, albita si tapana. poate gandesc morbid dar de ce sa nu fim realisti? nu suntem nemuritori! oricand pot muri, in fiecare secunda moare cineva pe glob ... oare in momentul asta cate persoane mor si de ce?
Ideea e ca murim oricat de bine ne-am prezerva, oricat de sanatos am manca, fara e-uri, fara tigari sau alcool sau droguri, oricat de mult sport am face, oricate medicamente am baga in noi, tot murim ... fie de o boala incurabila, fie calcati de o masina, de un infarct, fie omorati pentru un telefon mobil si cateva foi din portofel.
niciodata n-am inteles-o pe mama atunci cand imi spunea : "mananca fructe si legume, i-ati calciul, nu mai manca fast food, nu mai baga prostii in tine" , poate vorbea doar instinctul matern din ea, poate credea sau spera ca fiica ei sa fie nemuritoare, dar nu sunt... de ce? pentru ce? ma conserv ca intr-o bula? ca sa dea unu peste mine pe trecerea de pietoni in timp ce incerca sa isi schimbe postul de radio? sau pentru bolile pe care le pot mostenii de la bunicii mei? si avem in registrul de boli : alcoolism, cancer, diabet, boli de inima ... deci, pentru ce?
am vazut intr-un film o faza care mi s-a potrivit de minune: un tip si o tipa erau la un first date intr-un restaurant modest. tipul si-a comandat mancarea iar cand tipa a comandat a inceput cu desertul si apoi felul intai si doi. explicatia ei: desertul e cea mai asteptat parte a unei mese, de ce sa astepti atat ceva ce-ti doresti atat de mult? poate in timpul felului unu sau doi un asteroid loveste planeta si moare si nu apuca sa manance acel lucru pe care si-l dorea cel mai mult. e un scenariu putin tras de par, stiu, care sunt sansele sa loveasca un asteroid pamantul fara ca noi sa stim? putine, dar ideea este ca se poate intampla orice in timpul felului unu sau doi ...
prefer sa mor cu zambetul pe buze, nu vreau sa mor la 90 si nu stiu cati de ani chinuita intr-un spital sau eu mai stiu pe unde, unde pui ca ii mai chinui si pe cei dragi care au obligatia morala sa aiba grija de tine.
eu vreau sa mor stiind ca mor din cauza mea, din cauza greselillor mele, fara sa ma chinui eu sau pe cei la care tin. vreau sa mor stiind ca am mancat tot fast food-ul de pe planeta, vreau sa mor facand bungee jumping, sau cand sar cu parasuta, vreau sa mor pe un motor cu 200 si mult la ora.
nu-mi doresc sa mor, vreau sa imi traiesc viata, sa duc greutatile care-mi sunt scrise sa le duc, vreau sa vad si sa stiu tot ce se poate vedea si stii, dar nu vreau sa mor tintuita intr-un pat, condamnata de o soarta dura si incorecta sau de un sofer beat sau neatent. vreau sa mor din vina mea, nu a altora.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)