n-au sens si nici culoare, n-au glas, nu au candoare.
cuvintele stirbite de violenta adiere a vantului turbat si rece.
stirbesc sufletele patate de regrete. stirbesc orice urma de simtire adanc impregnata in fiinta ta uitata. caci mai uiti de tine, de suflet, de simtire. te pierzi in amanunte cuprinse in tacere.
te pierzi in dualitatea propriei persoane si-ti duci lupta apriga cu tine. te lupti si ti piept furtunilor din tine caci adevarata lupta se duce-n interior. iti esti dusman, curand prieten, dar iti duci lupta fara niciun rezultat.
cuvinte nerostite care curand devin regrete, ganduri fara forma sau viata - atat raman in mine.
cuvinte nerostite, mici, si pline de putere, cuvinte fara voce . raman captive-n trup o vesnicie. raman in minte precm franturi de vise si vantul mi-e prieten, le duce- n zarea larga, le alunga din gandire.
sunt cuvintele-mi stirbite de propriul copil pe care indiferenta le-a exilat in marginea fiintei.
sunt cuvinte mute care n-au forta sa rasara din universul naiv si tumultos. e tulburat de ganduri ca marea inspumata. e rascolit de vanturi turbate si de crivat egoist.
esti suflet trist,copile! esti ofilit de viata iar corola-ti e patata de urme egoiste.
cuvinte nerostite raman pe drum mereu, raman ca pasii ingropati in timp. raman amprente in universul tau care-mi atesta exista, daca-ai s-o uiti, nu poti! raman ca urmele-n nisipul de pe marginea prapastiei, acolo unde incepe orizontul si crezi ca lumea brusc dispare. dispare din privire ...
cuvinte nerostite - am sa le inec in mare si-o sa le tin la soare, sa le patez cu sare. asa n-o sa mai fie nici urma de simtire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu