peste suflete timpul nu poate trece

au inceput din nou sa cante greierii ... acel cantec vechi, cunoscut mie. si ce dor mi-a fost de cantecul lor in miez de noapte! peste patura neagra a noptii, in tacerea absurda, stau si ascult cum se frang vise si altele se nasc.

mi-aduc aminte de cerul instelat cu mii si mii de suflete, corpuri inerte, lipsite de orice urma de viata sau caldura, de globul de cristal care se zgaia cu zambetul inocet la marea amortita ce ii se intindea la picioare.

mi-aduc aminte de mirosul care-mi invada plamanii, de curat, de inocenta, de planuri inutile, de zambetele calde, plapande ... de mana ei obosita, ridata, uscata de trecerea veacurilor. de trupul ei pipernicit si indesat. de broboada de pe cap, de obrajii rumeni si rotunzi. de parul carunt, amprenta timpului care nu iarta! de glasul intelept si plin de afectiune. de ochii care mi-au vegheat sufletul si l-au lasat sa in floreasca ...

mi-aduc aminte de ea, de draga mea, si cat mi-as dori ca timpul s-o crute, macar pe ea, s-o ierte, s-o uite, s-o rateze ... s-o lase acolo, in coltul ala uitat de lume, s-o lase in paradisul ei unde s-o pot gasi doar eu.

mi-aduc aminte de prezenta ei care s-a impregnat in fiinta mea, nici macar timpul, oricat de parsiv ar putea fi, n-o poate sterge ... caci peste suflete timpul nu poate trece!

Manipularea in varianta „light”

In fiecare zi auzim de manipulare, in mass-media, in viata politica, in religie, pana si noi ne inducem o auto-manipulare la un anumit nivel, constient sau subcontient, dar o numim auto-sugestie ca suna mai putin distructiv.

Ne lasam manipulati prin emisiuni, filme, talk-show-uri, reclame si tot felul de alte scandaluri doar pentru a uita de „manariile” pe care le fac mai marii statutului, ne lasam manipulati sau suntem manipulati de micii si berile din campaniile electorale care ne „fura” ochii atunci cand sunt pe moca pentru ca, parca, au un gust mai bun si pofta e mai mare.

Ne lasam condusi, mai ales la batranete, de cei care cunosc „calea cea dreapta”, incercam sa ne „spalam” pacatele din tinerete la varsta a treia printr-o viata petrecuta in tihna, post, rugaciune si cozi interminabile petrecute in sarbatorile mari in fata bisericilor, de parca Dumnezeu o sa tina cont de cat timp am petrecut noi in picioare. Ne „spalam” pacatele in timp ce ii calcam pe altii in picioare, doar, doar, vom atinge moastele Sfinte care ne vor schimba miraculos si radical viata! Ne povestim pacatele preotilor, care, de cele mai multe sunt mai pacatosi decat noi.

Ne auto-manipulam atunci cand facem compromisuri, cand ne multumim cu mai putin decat meritam cu adevarat, atunci cand nu ne strigam libertatea din „varful” plamanilor, cand nu ne cerem drepturile, cand inchidem ochii si preferam sa fim indiferenti, desi constiinta ne dicteaza altceva. Ne manipulam cand apelam la diferite substante, indiferent de starea lor materiala, pentru a ne face fericiti si a uita de probleme. Ne lasam manipulati de prieteni si anturaje, cateodata pentru binele nostru dar, din pacate, de cele mai multe ori in dezavantajul nostru. Manipulam, in diferite moduri, ne lasam simturile inselate, mai mult sau mai putin, ne lasam condusi de false valori „sclipitoare” care ne atrag atentia. Unii o fac mai mult, altii mai putin dar la finalul zilei concluzia ramane aceeasi: manipulam si suntem manipulati, cu sau fara voia noastra, mai mult sau mai putin!

Ne lasam manipulati de regulile sociale impuse de multime, grupul cel mai usor de manipulat intr-o societate, de prieteni, de familie si de obiceiurile si traditiile care ne-au fost transmise de-a lungul timpului doar pentru ca „asa este bine” sau „asa se face/ obisnuieste”. Iar cei care, rareori, se ridica din multime si intreaba „de ce?” sau care se abat putin de la regulile multimii, deci cei care sunt putin mai greu de manipulat sau refuza cu indarjire aceasta forma de existenta cu capul plecat, aceia sunt marginalizati, excluzi, „reeducati”, sunt numiti nebuni sau anarhisti; dar foarte putini inteleg sau stiu faptul ca nebunia reprezinta o alta forma a realitatii, vazuta putin mai abstract, vazuta din alte puncte de vedere, puncte pe care noi nu suntem capabili sa le percepem.

Nu am crezut niciodata in manipulare, si probabil nu voi crede niciodata, nu m-am gandit la ea ca la acea metoda care imi va schimba sau altera valorile morale care ma intregesc pe mine ca individ atata timp cat eu ma cunosc, imi cunosc limitele, imi cunosc defectele si calitatile, atata timp cat stiu cine sunt cu adevarat, cat imi cunosc valorile si legile dupa care „functionez”. Probabil ca mintile „slabe” sau mai putin informate, sa zicem, pot fi manipulate cu o foarte mare usurinta, cu siguranta exista o minte mai stralucita decat a mea care sa imi poate „darama” valorile, care imi poate schimba punctele de vedere, care ma poate transforma intr-o cu totul alta persoana, dar stiu ca nu mi se poate intampla asta in fiecare zi, stiu ca nu sunt asa usor de controlat.

Ps: am numit acest text: Manipularea in varianta „light” deoarece sunt convinsa ca exista si forme mult mai serioase si totodata grave de manipulare a maselor si a creierului uman pe care eu nu le inteleg sau nu sunt inca pregatita sa le cunosc, drept urmare am abordat manipularea la nivel general, mai „usoara” impotriva careia pot „lupta”!

aberatie, dulce delir!

urca pe culmile disperarii si bucura-te de dulcele amar al neputintei care iti urla prin fiecare por impregnat cu un miros vechi, stat, uitat de tine si cei care te cunosc.

simte cum neputinta te inconjoara si pune stapanire pe fiinta obosita ... sau e indiferenta?

indiferenta urla prin sufletul curat si totusi pervers, urla mai tare decat orice voce pe care ai putea s-o auzi vreodata. si e asa de bine ... nu imi pasa, nu imi permit luxul asta. nimic nu te doare, nimic nu te doboara ... esti de neinvins? esti nemuritor?

e o voce muta ce m-a eliberat de orice urma de trecut, prezent sau viitor!

urca pe culmile extazului si lasa-l sa te poarte departe ... in neant.

dulce delir iti iubesc aberatia absurdului pe care nu il inteleg dar care ma poarta in pantecele neintelesului. un neinteles placut, comod si primitor.

n-am inteles niciodata dorinta "sadica" a unora de a fi cunoscuti, de a saluta pe toata lumea ( cu toate ca habar nu au cine e omul ala, daca e un om bun sau rau, daca te-ai intelege cu el vreodata sau nu ), de a fi populari, bagati in seama, intrebati vesnicul "ce faci?", de a cunoaste cat mai multe persoane din diferite cercuri in care se invart sau de a fi cunoscuti de cat mai multe persoane din cercurile in care se invart. nu inteleg dorinta asta, care sincer mi se pare de-a dreptul stupida, de a fi cat mai cunoscut.

pana la urma oamenii aia cunosc doar ceea ce lasi tu sa se vada si cu totii ne "afisam" cu mastile noastre sociale deci niciodata omul ala care te va saluta nu ma sti defapt ce e in sufletul si in mintea ta, nu va sti niciodata ce simti si ce nu, cand razi si cand plangi, cand iubesti si cand inseli, cand minti si cand esti tu. poate te ascunzi atat de mult si de adanc in mastile tale sociale incat nici macar tu nu mai sti cine esti cu adevarat, nici tu nu ai sti ce simti si ce nu, ce gandesti si ce nu, ce e real si ce e minciuna.

nu vreau sa cunosc multa lume care defapt habar nu are cine sunt cu adevarat, nu vreau sa fiu intrebata: "ce faci?" doar ca sa mint cu banalul: "bine". nu vreau sa fiu "descoperita" in fata tuturor, nu vreau sa ma cunosca si nici eu nu vreau sa ii cunosc pe ei. daca as incerca sa fac asta as fi asaltata de problemele lor, de temerile, de greselile, de iubirile, de esecurile, de visele lor. nu vreau sa ma incarc, nu vreau sa le port povara pentru ca nu's atat de rezistenta, nu am atatea solutii si nici inteleapta nu sunt!

nu le inteleg dorinta de a fi cunoscuti cand ei defapt nu lasa nimic la "vedere". nu le inteleg intentiile atunci cand incerca sa fie pe placul tuturor, de parca nu se plac ei pe ei si cred ca daca ii vor placea ceilalti din jur vor ajunge si ei sa se placa intr-un final. nu le inteleg dependenta asta de ceilalti, de oameni straini, de privire reci, de atingeri necunoscute, de zambete sparte, de priviri ignorante si de intrebari stupide, inchise si puse doar dintr-o politete exagerata si falsa.

ei nu te vor cunoaste pe tine si nici tu nu ii vei cunoaste pe ei pentru ca ne plac mastile sociale care ne ofera confortul si siguranta de care avem nevoie, ele reprezinta refugiul in care ne ascundem toate fustrarile si temerile, acolo ne ascundem de lume, mai mult sau mai putin, mai evident sau mai subtil ... dar pana la urma toti procedam la el, rezultatul e acelasi.

incercand sa "spargi" ignoranta care te inconjoara cu un fals interes in viata altora nu faci decat sa te adancesti in propria indiferenta. in ignoranta ta devii un ignorant care ii minte ce cei din jurul lui dar mai ales pe el insusi.

ANGIE

In haosul zilelor in care traim e destul de imposibil sa iti gasesti o persoana care sa iti cunoasca sufletul, care sa te completeze, care sa te ajute sa vezi tot ceea ce tu pana in momentul respectiv nu vedeai. Credeam, pana acum un an, ca este imposibil sa iti gasesti acel refugiu care sa te scape de toate problemele, toate "traumele" pe care un om le poate "duce". Si totusi acea persoana m-a gasit pe mine sau poate soarta a facut in asa fel incat drumurile noastre sa se intersecteze, desi n-am gasit-o sub forma unui iubit sau amant ... am gasit-o sub cea mai pura si, totodata, cea mai rara forma: a unui prieten, a unui prieten adevarat, a unui "suflet pereche" care sa te completeze, care sa te tina in brate atunci cand vrei doar sa plangi si cuvintele-s de prisos, care sa te certe parinteste atunci cand spui sau faci numai prostii, care sa te astepte seara cu masa pusa atunci cand vii de la munca obosit si infometat, care sa iti zambeasca inocent atunci cand esti suparat. Am gasit-o precum o gura de aer proaspat si racoros intr-o zi extrem de calda si incarcata. Am gasit-o in prima zi de facultate desi habar nu aveam cine este si de unde vine. Statea in spatele meu la primul curs din viata mea de student. Nu mai tin minte mare lucru din acea zi, stiu doar ca m-am intors la ea sa ii cer un pix dar atunci cand am vazut-o am ramas pentru cateva sfractiuni de secunda muta, de uimire, pentru ca in viata mea nu mai vazusem, pana in acel moment, o femeie atat de frumoasa. Mi-a oferit cu blandetea ei specifica pixul cerut si apoi am disparut amandoua, fiecare pe drumul ei. Apoi am mai intalnit-o inca o data in al doilea semestru ...apoi ne-am descoperit! Nu as fi stiut nici pana in ziua de azi ca ea a fost fata aceea frumoasa pe care am zarit-o in prima zi daca intr-o zi nu mi-ar fi spus, pe cand pe plimbam si povesteam: "stii, in prima zi de facultate mi-ai cerut un pix!" ... atunci mi-a picat si mie fisa, atunci s-a facut lumina! Era ea, dupa un an de zile, multe cursuri si seminarii plictisitoare, multe retete culinare "furate" de pe internet, cateva petreceri, poze si muuulte prostii pe care eu le faceam, atunci am inteles ca era ea! Probabil ar trebuii sa fiu recunoascatoare acelui pix pe care l-am uitat acasa in ziua aia sau stilului meu cam hoatic care m-a facut sa uit pixul. Nu stiu cui sa ii multumesc pentru ca am gasit-o dar ma bucur ca s-a intamplat. Mai mult nici nu trebuie sa stiu ... Acum pot sa spun doar ca mi-e indispensabila, ea ma face sa vad un "strop" de culoare in tot griul meu pesimist, ea ma face sa fiu eu, ea ma face sa ma simt frumoasa. Ea ma face sa fiu fericita cand sunt trista, imi aduce aminte ca nu sunt singura aici, ea-mi ofera zambetul cald care ma calmeaza, ea imi "potoleste" haosul si mi-l aranjeaza atunci cand am nevoie de putina liniste si ordine. Ea se lupta cu mine, cu singuratatea mea, cu adolescentul rebel din mine care tinde sa exagereze ... Ea este ANGIE, e un fotograf nemaipomenit, un psiholog pe care vi-l doresc sa-l aveti si voi atunci cand totul e hoatic, e o femeie frumoasa, calda, calma si inocenta ... ea e un prieten care merita sa il ai in preajma pentru tot restul vietii!

in ore tarzii cand linistea apasa ...

tigari aprinse in ore tarzii scaldate-n raze de luna,

ganduri pierdute si ofilite-n alte strangeri de mana,

chipuri fantomatice, buze uscate si trupuri straine,

toate-s ascunse-n miscarile erotice ale unei feline.

se misca languros printre dare de scrum,

se lasa purtata precum urma de fum,

se modeleaza printre degete meschine,

ce vor, cat mai parsiv, sa o domine.

e doar ea pe-un cerceaf ingalbenit de timp,

nu-i pasa, nu crede si nici nu mai viseaza,

sta tolanita pe-un pat cu viata-n contratimp,

si multe priviri fanteziste care-o fixeaza.

nu viseaza, nu crede si nici nu-i mai pasa,

nu simte nici degete care frenetic o apasa,

nu simte nici suflarea buzelor uscate,

se ineaca doar in a trupurilor pacate.

nu stie ce a fost si nici ce vrea sa fie,

dar se pierde zilnic incadrata intr-o rama de fotografie!

Vreau sa am doar 18 ani!

Desi nu's atat de batrana, desi parca ieri faceam 18 ani si cantam "imnul" acestei varste ... vreau sa am doar 18 ani.
vreau sa traiesc din nou acea senzatie ca sunt om matur dar parca nu in totalitate, vreau sa fiu din nou la "granita" dintre copilarie si maturitate, vreau sa simt din nou ca pasesc in viata asta plina de responsabilitati pe care credeam pe atunci ca le "purta" cu usurinta. vreau sa fiu din nou copil si sa ma grabesc si fiu matur. vreau sa cant "am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani". ecuatia nu s-a schimbat foarte mult: sunt nebuna dar cu ceva responsabilitati, deci nu mai pot fi nebuna complet, iubesc cand apuc, printre picaturi si cu ceva mai multa grija pentru ca acum stiu cum e sa iubesti iresponsabil, fara sa imi pese ce o sa se intample mai tarziu si daca o sa sufar. am ceva mai multi bani dar evident si cheltuieli mai multe ... doar 18 ani nu mai pot spune ca am.
cand cineva ma intreba ce varsta am spuneam cu mandrie, clar, tare si raspicat: "optsprezece ani!" ma simteam mandra ca sunt "privita" de adulti ca fiind una de a lor, desi niciodata nu era asa, in ochii lor tot un copil eram, puteam bea alcool ( in mod oficial) ... ma simteam un adult in devenire, puteam merge in cluburi, puteam sa beau, puteam sa ma comport iresponsabil ca doar aveam 18 ani si puteam sa folosesc varsta pe post de scuza daca aveam probleme. puteam canta "am doar 18 ani" ca si cum melodia aia fusese scrisa doar pentru mine, pentru sufletul meu tanar care deabia inflorea, era scrisa pentru toate greselile, specifice varstei, pe care urma sa le fac, dar nu imi pasa ca le fac.
acum am ceva mai mult de 18 ani, acum pot sa beau alcool dar n-o mai fac, acum pot sa merg in cluburi dar nu mai merg, acum pot sa ma comport ca un copil dar nu mai are niciun farmec pentru ca stiu ca nu mai sunt unul. acum pot sa fac sau am facut tot ce visam la 18 ani dar nu mai e aceelasi sentiment de nou. acum, ca am facut toate astea, mi se pare plictisitor, monoton si prea usor. acum am crescut si mi-au crescut si asteptarile, comportamentul a devenit unul mai rigid si mai matur.
acum nu pot sa ma cant melodia aia pentru ca stiu ca nu-mi mai apartine, stiu ca versurile ei nu mai sunt scrise pentru mine si sunt geloasa pe cei care au doar 18 ani.