Imi pasa pana nu imi mai pasa!

Toleranta fiecarei persoane difera in functie de natura ei (fizica sau psihica), de varsta, de sex, de circumstante, si, in final, de persoanele care ne testeaza aceste limite. DAR fiecare persoana are o limita!
Limitele fizice sunt evidente si banale insa limitele psihice sunt mult mai complexe, mai profunde si mai greu de identificat.
Si ajung intr-un punct in care spun: "stop!", in care nu mai pot indura sau pentru care nu mai pot sa indur, pentru care nu mai exista o logica, un motiv destul de rational pentru ca mintea mea sa lupte impotriva vointei. Atunci se blocheaza, atunci deschid ochii, ma uit in jur si plec mai departe, atunci am primul contact direct cu realitatea care ma loveste in plex si ma zdruncina in aceelasi timp. Atunci realizez ca merit mai mult, ca am evoluat ... atunci realizez ca toleranta mea a cedat, si-a "bagat piciorul" si mi-a zis: "da' mai lasa-ma frate!". Cel putin asa functioneaza toleranta in cazul meu si ajung sa imi pese pana cand nu imi mai pasa! Atunci intervine indiferenta, atunci uit tot ce trebuia sa retin, sterg tot ce trebuia sa ramana, urasc tot ce trebuia sa iubesc si reneg tot ceea ce pana in momentul ala puteam sa accept, datorita sau din cauza tolerantei.
Singura problema o reprezinta faptul ca imi pasa! E o caracteristica tot mai rar intalnita azi si care dauneaza grav spiritului ... poate asta e motivul pentru care este pe cale de disparitie. si, inevitabil, intervine intrebarea: cat de bine e sa imi pese intr-o societate careia nu ii mai pasa? cat de sanatos, la propriu, poate fi? un fel de: "a fi sau a nu fi?" mai contemporan.
Tie cam cat de mult iti pasa?

they told me that love should be enought ... apparently, they were wrong! 
so, go shove your love and feelings where the sun doesn't shine!

intre azi si maine

Stiu ca ceea ce mi se intampla face parte din mine, din ceea ce sunt, ceea ce gandesc, ceea ce iubeste sau urasc, ceea ce prefer sau reneg. fiecare persoana pe care am cunoscut-o face parte din mine, din fiecare am luat ceva sau am adaugat ceva, din fiecare gest am inteles sau am invatat ceva ...

dar, ce ma fac atunci cand realizez ca sunt alcatuita din temeri, din indoieli, din pesimism si negativism, din ironie? ce ma fac atunci cand nu pot sa "citesc" o privire, cand nu pot sa simt o atingere sau un suflet cald, cand nu "simt" adevarul?

Stiu ca's doar un copil naiv dar incapatanat care in naivitatea lui a uitat sa mai creada in lucrurile care ii formau universul. si cum faci, cum readuci la viata tot ceea ce credeai ca nu mai exista? cum mai crezi in ceva ce pentru tine era inexistent? cum ne convingem sa credem in mos craciun? sau in rai? eu cum sa fac toate astea?

Stiu ca ce simt e real, palpabil as putea zice ...dar !

Stiu ca nu sunt prima si nici ultima femeie pe care o vezi sau pe care-o "citesti" asa, pentru care o simti asa, pe care-o "inspiri" asa ...dar nici macar nu-mi pasa pentru ca tu nu esti primul sau ultimul barbat pentru care simt si de care mi-e teama.

Stiu ca trebuie sa ma opresc, sa-mi opresc gandurile, sa ma opresc din ritmul meu haotic, trebuie sa ma opresc din banuit, trebuie sa imi opresc ingradirile si limitarile ... sa-mi opresc temerile.

Singurul lucru pe care nu-l stiu e cum sa fac asta!

peste suflete timpul nu poate trece

au inceput din nou sa cante greierii ... acel cantec vechi, cunoscut mie. si ce dor mi-a fost de cantecul lor in miez de noapte! peste patura neagra a noptii, in tacerea absurda, stau si ascult cum se frang vise si altele se nasc.

mi-aduc aminte de cerul instelat cu mii si mii de suflete, corpuri inerte, lipsite de orice urma de viata sau caldura, de globul de cristal care se zgaia cu zambetul inocet la marea amortita ce ii se intindea la picioare.

mi-aduc aminte de mirosul care-mi invada plamanii, de curat, de inocenta, de planuri inutile, de zambetele calde, plapande ... de mana ei obosita, ridata, uscata de trecerea veacurilor. de trupul ei pipernicit si indesat. de broboada de pe cap, de obrajii rumeni si rotunzi. de parul carunt, amprenta timpului care nu iarta! de glasul intelept si plin de afectiune. de ochii care mi-au vegheat sufletul si l-au lasat sa in floreasca ...

mi-aduc aminte de ea, de draga mea, si cat mi-as dori ca timpul s-o crute, macar pe ea, s-o ierte, s-o uite, s-o rateze ... s-o lase acolo, in coltul ala uitat de lume, s-o lase in paradisul ei unde s-o pot gasi doar eu.

mi-aduc aminte de prezenta ei care s-a impregnat in fiinta mea, nici macar timpul, oricat de parsiv ar putea fi, n-o poate sterge ... caci peste suflete timpul nu poate trece!

Manipularea in varianta „light”

In fiecare zi auzim de manipulare, in mass-media, in viata politica, in religie, pana si noi ne inducem o auto-manipulare la un anumit nivel, constient sau subcontient, dar o numim auto-sugestie ca suna mai putin distructiv.

Ne lasam manipulati prin emisiuni, filme, talk-show-uri, reclame si tot felul de alte scandaluri doar pentru a uita de „manariile” pe care le fac mai marii statutului, ne lasam manipulati sau suntem manipulati de micii si berile din campaniile electorale care ne „fura” ochii atunci cand sunt pe moca pentru ca, parca, au un gust mai bun si pofta e mai mare.

Ne lasam condusi, mai ales la batranete, de cei care cunosc „calea cea dreapta”, incercam sa ne „spalam” pacatele din tinerete la varsta a treia printr-o viata petrecuta in tihna, post, rugaciune si cozi interminabile petrecute in sarbatorile mari in fata bisericilor, de parca Dumnezeu o sa tina cont de cat timp am petrecut noi in picioare. Ne „spalam” pacatele in timp ce ii calcam pe altii in picioare, doar, doar, vom atinge moastele Sfinte care ne vor schimba miraculos si radical viata! Ne povestim pacatele preotilor, care, de cele mai multe sunt mai pacatosi decat noi.

Ne auto-manipulam atunci cand facem compromisuri, cand ne multumim cu mai putin decat meritam cu adevarat, atunci cand nu ne strigam libertatea din „varful” plamanilor, cand nu ne cerem drepturile, cand inchidem ochii si preferam sa fim indiferenti, desi constiinta ne dicteaza altceva. Ne manipulam cand apelam la diferite substante, indiferent de starea lor materiala, pentru a ne face fericiti si a uita de probleme. Ne lasam manipulati de prieteni si anturaje, cateodata pentru binele nostru dar, din pacate, de cele mai multe ori in dezavantajul nostru. Manipulam, in diferite moduri, ne lasam simturile inselate, mai mult sau mai putin, ne lasam condusi de false valori „sclipitoare” care ne atrag atentia. Unii o fac mai mult, altii mai putin dar la finalul zilei concluzia ramane aceeasi: manipulam si suntem manipulati, cu sau fara voia noastra, mai mult sau mai putin!

Ne lasam manipulati de regulile sociale impuse de multime, grupul cel mai usor de manipulat intr-o societate, de prieteni, de familie si de obiceiurile si traditiile care ne-au fost transmise de-a lungul timpului doar pentru ca „asa este bine” sau „asa se face/ obisnuieste”. Iar cei care, rareori, se ridica din multime si intreaba „de ce?” sau care se abat putin de la regulile multimii, deci cei care sunt putin mai greu de manipulat sau refuza cu indarjire aceasta forma de existenta cu capul plecat, aceia sunt marginalizati, excluzi, „reeducati”, sunt numiti nebuni sau anarhisti; dar foarte putini inteleg sau stiu faptul ca nebunia reprezinta o alta forma a realitatii, vazuta putin mai abstract, vazuta din alte puncte de vedere, puncte pe care noi nu suntem capabili sa le percepem.

Nu am crezut niciodata in manipulare, si probabil nu voi crede niciodata, nu m-am gandit la ea ca la acea metoda care imi va schimba sau altera valorile morale care ma intregesc pe mine ca individ atata timp cat eu ma cunosc, imi cunosc limitele, imi cunosc defectele si calitatile, atata timp cat stiu cine sunt cu adevarat, cat imi cunosc valorile si legile dupa care „functionez”. Probabil ca mintile „slabe” sau mai putin informate, sa zicem, pot fi manipulate cu o foarte mare usurinta, cu siguranta exista o minte mai stralucita decat a mea care sa imi poate „darama” valorile, care imi poate schimba punctele de vedere, care ma poate transforma intr-o cu totul alta persoana, dar stiu ca nu mi se poate intampla asta in fiecare zi, stiu ca nu sunt asa usor de controlat.

Ps: am numit acest text: Manipularea in varianta „light” deoarece sunt convinsa ca exista si forme mult mai serioase si totodata grave de manipulare a maselor si a creierului uman pe care eu nu le inteleg sau nu sunt inca pregatita sa le cunosc, drept urmare am abordat manipularea la nivel general, mai „usoara” impotriva careia pot „lupta”!

aberatie, dulce delir!

urca pe culmile disperarii si bucura-te de dulcele amar al neputintei care iti urla prin fiecare por impregnat cu un miros vechi, stat, uitat de tine si cei care te cunosc.

simte cum neputinta te inconjoara si pune stapanire pe fiinta obosita ... sau e indiferenta?

indiferenta urla prin sufletul curat si totusi pervers, urla mai tare decat orice voce pe care ai putea s-o auzi vreodata. si e asa de bine ... nu imi pasa, nu imi permit luxul asta. nimic nu te doare, nimic nu te doboara ... esti de neinvins? esti nemuritor?

e o voce muta ce m-a eliberat de orice urma de trecut, prezent sau viitor!

urca pe culmile extazului si lasa-l sa te poarte departe ... in neant.

dulce delir iti iubesc aberatia absurdului pe care nu il inteleg dar care ma poarta in pantecele neintelesului. un neinteles placut, comod si primitor.

n-am inteles niciodata dorinta "sadica" a unora de a fi cunoscuti, de a saluta pe toata lumea ( cu toate ca habar nu au cine e omul ala, daca e un om bun sau rau, daca te-ai intelege cu el vreodata sau nu ), de a fi populari, bagati in seama, intrebati vesnicul "ce faci?", de a cunoaste cat mai multe persoane din diferite cercuri in care se invart sau de a fi cunoscuti de cat mai multe persoane din cercurile in care se invart. nu inteleg dorinta asta, care sincer mi se pare de-a dreptul stupida, de a fi cat mai cunoscut.

pana la urma oamenii aia cunosc doar ceea ce lasi tu sa se vada si cu totii ne "afisam" cu mastile noastre sociale deci niciodata omul ala care te va saluta nu ma sti defapt ce e in sufletul si in mintea ta, nu va sti niciodata ce simti si ce nu, cand razi si cand plangi, cand iubesti si cand inseli, cand minti si cand esti tu. poate te ascunzi atat de mult si de adanc in mastile tale sociale incat nici macar tu nu mai sti cine esti cu adevarat, nici tu nu ai sti ce simti si ce nu, ce gandesti si ce nu, ce e real si ce e minciuna.

nu vreau sa cunosc multa lume care defapt habar nu are cine sunt cu adevarat, nu vreau sa fiu intrebata: "ce faci?" doar ca sa mint cu banalul: "bine". nu vreau sa fiu "descoperita" in fata tuturor, nu vreau sa ma cunosca si nici eu nu vreau sa ii cunosc pe ei. daca as incerca sa fac asta as fi asaltata de problemele lor, de temerile, de greselile, de iubirile, de esecurile, de visele lor. nu vreau sa ma incarc, nu vreau sa le port povara pentru ca nu's atat de rezistenta, nu am atatea solutii si nici inteleapta nu sunt!

nu le inteleg dorinta de a fi cunoscuti cand ei defapt nu lasa nimic la "vedere". nu le inteleg intentiile atunci cand incerca sa fie pe placul tuturor, de parca nu se plac ei pe ei si cred ca daca ii vor placea ceilalti din jur vor ajunge si ei sa se placa intr-un final. nu le inteleg dependenta asta de ceilalti, de oameni straini, de privire reci, de atingeri necunoscute, de zambete sparte, de priviri ignorante si de intrebari stupide, inchise si puse doar dintr-o politete exagerata si falsa.

ei nu te vor cunoaste pe tine si nici tu nu ii vei cunoaste pe ei pentru ca ne plac mastile sociale care ne ofera confortul si siguranta de care avem nevoie, ele reprezinta refugiul in care ne ascundem toate fustrarile si temerile, acolo ne ascundem de lume, mai mult sau mai putin, mai evident sau mai subtil ... dar pana la urma toti procedam la el, rezultatul e acelasi.

incercand sa "spargi" ignoranta care te inconjoara cu un fals interes in viata altora nu faci decat sa te adancesti in propria indiferenta. in ignoranta ta devii un ignorant care ii minte ce cei din jurul lui dar mai ales pe el insusi.