aberatie, dulce delir!

urca pe culmile disperarii si bucura-te de dulcele amar al neputintei care iti urla prin fiecare por impregnat cu un miros vechi, stat, uitat de tine si cei care te cunosc.

simte cum neputinta te inconjoara si pune stapanire pe fiinta obosita ... sau e indiferenta?

indiferenta urla prin sufletul curat si totusi pervers, urla mai tare decat orice voce pe care ai putea s-o auzi vreodata. si e asa de bine ... nu imi pasa, nu imi permit luxul asta. nimic nu te doare, nimic nu te doboara ... esti de neinvins? esti nemuritor?

e o voce muta ce m-a eliberat de orice urma de trecut, prezent sau viitor!

urca pe culmile extazului si lasa-l sa te poarte departe ... in neant.

dulce delir iti iubesc aberatia absurdului pe care nu il inteleg dar care ma poarta in pantecele neintelesului. un neinteles placut, comod si primitor.

n-am inteles niciodata dorinta "sadica" a unora de a fi cunoscuti, de a saluta pe toata lumea ( cu toate ca habar nu au cine e omul ala, daca e un om bun sau rau, daca te-ai intelege cu el vreodata sau nu ), de a fi populari, bagati in seama, intrebati vesnicul "ce faci?", de a cunoaste cat mai multe persoane din diferite cercuri in care se invart sau de a fi cunoscuti de cat mai multe persoane din cercurile in care se invart. nu inteleg dorinta asta, care sincer mi se pare de-a dreptul stupida, de a fi cat mai cunoscut.

pana la urma oamenii aia cunosc doar ceea ce lasi tu sa se vada si cu totii ne "afisam" cu mastile noastre sociale deci niciodata omul ala care te va saluta nu ma sti defapt ce e in sufletul si in mintea ta, nu va sti niciodata ce simti si ce nu, cand razi si cand plangi, cand iubesti si cand inseli, cand minti si cand esti tu. poate te ascunzi atat de mult si de adanc in mastile tale sociale incat nici macar tu nu mai sti cine esti cu adevarat, nici tu nu ai sti ce simti si ce nu, ce gandesti si ce nu, ce e real si ce e minciuna.

nu vreau sa cunosc multa lume care defapt habar nu are cine sunt cu adevarat, nu vreau sa fiu intrebata: "ce faci?" doar ca sa mint cu banalul: "bine". nu vreau sa fiu "descoperita" in fata tuturor, nu vreau sa ma cunosca si nici eu nu vreau sa ii cunosc pe ei. daca as incerca sa fac asta as fi asaltata de problemele lor, de temerile, de greselile, de iubirile, de esecurile, de visele lor. nu vreau sa ma incarc, nu vreau sa le port povara pentru ca nu's atat de rezistenta, nu am atatea solutii si nici inteleapta nu sunt!

nu le inteleg dorinta de a fi cunoscuti cand ei defapt nu lasa nimic la "vedere". nu le inteleg intentiile atunci cand incerca sa fie pe placul tuturor, de parca nu se plac ei pe ei si cred ca daca ii vor placea ceilalti din jur vor ajunge si ei sa se placa intr-un final. nu le inteleg dependenta asta de ceilalti, de oameni straini, de privire reci, de atingeri necunoscute, de zambete sparte, de priviri ignorante si de intrebari stupide, inchise si puse doar dintr-o politete exagerata si falsa.

ei nu te vor cunoaste pe tine si nici tu nu ii vei cunoaste pe ei pentru ca ne plac mastile sociale care ne ofera confortul si siguranta de care avem nevoie, ele reprezinta refugiul in care ne ascundem toate fustrarile si temerile, acolo ne ascundem de lume, mai mult sau mai putin, mai evident sau mai subtil ... dar pana la urma toti procedam la el, rezultatul e acelasi.

incercand sa "spargi" ignoranta care te inconjoara cu un fals interes in viata altora nu faci decat sa te adancesti in propria indiferenta. in ignoranta ta devii un ignorant care ii minte ce cei din jurul lui dar mai ales pe el insusi.

ANGIE

In haosul zilelor in care traim e destul de imposibil sa iti gasesti o persoana care sa iti cunoasca sufletul, care sa te completeze, care sa te ajute sa vezi tot ceea ce tu pana in momentul respectiv nu vedeai. Credeam, pana acum un an, ca este imposibil sa iti gasesti acel refugiu care sa te scape de toate problemele, toate "traumele" pe care un om le poate "duce". Si totusi acea persoana m-a gasit pe mine sau poate soarta a facut in asa fel incat drumurile noastre sa se intersecteze, desi n-am gasit-o sub forma unui iubit sau amant ... am gasit-o sub cea mai pura si, totodata, cea mai rara forma: a unui prieten, a unui prieten adevarat, a unui "suflet pereche" care sa te completeze, care sa te tina in brate atunci cand vrei doar sa plangi si cuvintele-s de prisos, care sa te certe parinteste atunci cand spui sau faci numai prostii, care sa te astepte seara cu masa pusa atunci cand vii de la munca obosit si infometat, care sa iti zambeasca inocent atunci cand esti suparat. Am gasit-o precum o gura de aer proaspat si racoros intr-o zi extrem de calda si incarcata. Am gasit-o in prima zi de facultate desi habar nu aveam cine este si de unde vine. Statea in spatele meu la primul curs din viata mea de student. Nu mai tin minte mare lucru din acea zi, stiu doar ca m-am intors la ea sa ii cer un pix dar atunci cand am vazut-o am ramas pentru cateva sfractiuni de secunda muta, de uimire, pentru ca in viata mea nu mai vazusem, pana in acel moment, o femeie atat de frumoasa. Mi-a oferit cu blandetea ei specifica pixul cerut si apoi am disparut amandoua, fiecare pe drumul ei. Apoi am mai intalnit-o inca o data in al doilea semestru ...apoi ne-am descoperit! Nu as fi stiut nici pana in ziua de azi ca ea a fost fata aceea frumoasa pe care am zarit-o in prima zi daca intr-o zi nu mi-ar fi spus, pe cand pe plimbam si povesteam: "stii, in prima zi de facultate mi-ai cerut un pix!" ... atunci mi-a picat si mie fisa, atunci s-a facut lumina! Era ea, dupa un an de zile, multe cursuri si seminarii plictisitoare, multe retete culinare "furate" de pe internet, cateva petreceri, poze si muuulte prostii pe care eu le faceam, atunci am inteles ca era ea! Probabil ar trebuii sa fiu recunoascatoare acelui pix pe care l-am uitat acasa in ziua aia sau stilului meu cam hoatic care m-a facut sa uit pixul. Nu stiu cui sa ii multumesc pentru ca am gasit-o dar ma bucur ca s-a intamplat. Mai mult nici nu trebuie sa stiu ... Acum pot sa spun doar ca mi-e indispensabila, ea ma face sa vad un "strop" de culoare in tot griul meu pesimist, ea ma face sa fiu eu, ea ma face sa ma simt frumoasa. Ea ma face sa fiu fericita cand sunt trista, imi aduce aminte ca nu sunt singura aici, ea-mi ofera zambetul cald care ma calmeaza, ea imi "potoleste" haosul si mi-l aranjeaza atunci cand am nevoie de putina liniste si ordine. Ea se lupta cu mine, cu singuratatea mea, cu adolescentul rebel din mine care tinde sa exagereze ... Ea este ANGIE, e un fotograf nemaipomenit, un psiholog pe care vi-l doresc sa-l aveti si voi atunci cand totul e hoatic, e o femeie frumoasa, calda, calma si inocenta ... ea e un prieten care merita sa il ai in preajma pentru tot restul vietii!

in ore tarzii cand linistea apasa ...

tigari aprinse in ore tarzii scaldate-n raze de luna,

ganduri pierdute si ofilite-n alte strangeri de mana,

chipuri fantomatice, buze uscate si trupuri straine,

toate-s ascunse-n miscarile erotice ale unei feline.

se misca languros printre dare de scrum,

se lasa purtata precum urma de fum,

se modeleaza printre degete meschine,

ce vor, cat mai parsiv, sa o domine.

e doar ea pe-un cerceaf ingalbenit de timp,

nu-i pasa, nu crede si nici nu mai viseaza,

sta tolanita pe-un pat cu viata-n contratimp,

si multe priviri fanteziste care-o fixeaza.

nu viseaza, nu crede si nici nu-i mai pasa,

nu simte nici degete care frenetic o apasa,

nu simte nici suflarea buzelor uscate,

se ineaca doar in a trupurilor pacate.

nu stie ce a fost si nici ce vrea sa fie,

dar se pierde zilnic incadrata intr-o rama de fotografie!

Vreau sa am doar 18 ani!

Desi nu's atat de batrana, desi parca ieri faceam 18 ani si cantam "imnul" acestei varste ... vreau sa am doar 18 ani.
vreau sa traiesc din nou acea senzatie ca sunt om matur dar parca nu in totalitate, vreau sa fiu din nou la "granita" dintre copilarie si maturitate, vreau sa simt din nou ca pasesc in viata asta plina de responsabilitati pe care credeam pe atunci ca le "purta" cu usurinta. vreau sa fiu din nou copil si sa ma grabesc si fiu matur. vreau sa cant "am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani". ecuatia nu s-a schimbat foarte mult: sunt nebuna dar cu ceva responsabilitati, deci nu mai pot fi nebuna complet, iubesc cand apuc, printre picaturi si cu ceva mai multa grija pentru ca acum stiu cum e sa iubesti iresponsabil, fara sa imi pese ce o sa se intample mai tarziu si daca o sa sufar. am ceva mai multi bani dar evident si cheltuieli mai multe ... doar 18 ani nu mai pot spune ca am.
cand cineva ma intreba ce varsta am spuneam cu mandrie, clar, tare si raspicat: "optsprezece ani!" ma simteam mandra ca sunt "privita" de adulti ca fiind una de a lor, desi niciodata nu era asa, in ochii lor tot un copil eram, puteam bea alcool ( in mod oficial) ... ma simteam un adult in devenire, puteam merge in cluburi, puteam sa beau, puteam sa ma comport iresponsabil ca doar aveam 18 ani si puteam sa folosesc varsta pe post de scuza daca aveam probleme. puteam canta "am doar 18 ani" ca si cum melodia aia fusese scrisa doar pentru mine, pentru sufletul meu tanar care deabia inflorea, era scrisa pentru toate greselile, specifice varstei, pe care urma sa le fac, dar nu imi pasa ca le fac.
acum am ceva mai mult de 18 ani, acum pot sa beau alcool dar n-o mai fac, acum pot sa merg in cluburi dar nu mai merg, acum pot sa ma comport ca un copil dar nu mai are niciun farmec pentru ca stiu ca nu mai sunt unul. acum pot sa fac sau am facut tot ce visam la 18 ani dar nu mai e aceelasi sentiment de nou. acum, ca am facut toate astea, mi se pare plictisitor, monoton si prea usor. acum am crescut si mi-au crescut si asteptarile, comportamentul a devenit unul mai rigid si mai matur.
acum nu pot sa ma cant melodia aia pentru ca stiu ca nu-mi mai apartine, stiu ca versurile ei nu mai sunt scrise pentru mine si sunt geloasa pe cei care au doar 18 ani.

...

mi-e dor ... de tot ce-am fost si stiu ca n-am sa mai fiu, de toti cei care au trecut cu pasi repezi prin viata mea, de cei care s-au oprit pentru un moment si mi-au rapit cateva vise. mi-e dor de ce simteam si stiu ca nu mai pot simti, mi-e dor de amintirile pe care nu le mai stiu. mi-e dor de copilarie si de miresmele ei, de inocenta ei, de culorile ei, de vocile ei si visele atat de puerile care atunci imi pareau atat de importante. mi-e dor de verile care treceau lent si bland peste varsta frageda. mi-e dor de vise si sperante. mi-e dor de noptile instelate cand nu stiam ce inseamna viata!

mi-e dor sa fiu tot ce nu mai sunt, mi-e dor de noi, mi-e dor de vara aia in care eram doar doi, de fluturi in stomac, de bataile inimii peste 100 cand te vedeam, de mirosul tau, de ochi, de buze, de atingerea calda, de bratele care ma inconjurau si ma inchideau in inchisoarea ta unde eram doi ...

nu, nu vreau in trecut doar ... imi aduc aminte. maine o sa imi revin, maine o sa fie mai bine! :-)

they tried to break my spirit many times before
but i won't let go of it without a war
cause i'm not that easy to break
and i'll keep on fighting them untill i'm not awake.