Avem timp
(varianta completa de Octavian Paler)
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
n-au sens si nici culoare, n-au glas, nu au candoare.
cuvintele stirbite de violenta adiere a vantului turbat si rece.
stirbesc sufletele patate de regrete. stirbesc orice urma de simtire adanc impregnata in fiinta ta uitata. caci mai uiti de tine, de suflet, de simtire. te pierzi in amanunte cuprinse in tacere.
te pierzi in dualitatea propriei persoane si-ti duci lupta apriga cu tine. te lupti si ti piept furtunilor din tine caci adevarata lupta se duce-n interior. iti esti dusman, curand prieten, dar iti duci lupta fara niciun rezultat.
cuvinte nerostite care curand devin regrete, ganduri fara forma sau viata - atat raman in mine.
cuvinte nerostite, mici, si pline de putere, cuvinte fara voce . raman captive-n trup o vesnicie. raman in minte precm franturi de vise si vantul mi-e prieten, le duce- n zarea larga, le alunga din gandire.
sunt cuvintele-mi stirbite de propriul copil pe care indiferenta le-a exilat in marginea fiintei.
sunt cuvinte mute care n-au forta sa rasara din universul naiv si tumultos. e tulburat de ganduri ca marea inspumata. e rascolit de vanturi turbate si de crivat egoist.
esti suflet trist,copile! esti ofilit de viata iar corola-ti e patata de urme egoiste.
cuvinte nerostite raman pe drum mereu, raman ca pasii ingropati in timp. raman amprente in universul tau care-mi atesta exista, daca-ai s-o uiti, nu poti! raman ca urmele-n nisipul de pe marginea prapastiei, acolo unde incepe orizontul si crezi ca lumea brusc dispare. dispare din privire ...
cuvinte nerostite - am sa le inec in mare si-o sa le tin la soare, sa le patez cu sare. asa n-o sa mai fie nici urma de simtire.
Merg pe cararile aurite de toamna asta timpurie; timpurie si rece, trista si gri.
Merg prin fosnetul ei care mi se intinde la picioare si las sclipirile aurite sa se desprinda de asfaltul rece, sa se joace-n pasii grabiti, sa zboare, sa isi fluture culoarea vesela in jurul meu, sa graviteze in vazduhul plumbuit de norii grei.
Merg prin gerul egoist care ingheata tot in cale si-mi trezeste fiecare simt, imi amplifica fiecare gest, imi urmareste fiecare suflare si-o materializeaza in sute de cristale.
Merg prin patura neagra a-nserarii, sangeriul apus s-a stins si el de mult si doua - trei luminite licaresc anemic pe bleumarin-ul care-mi "atarna" deasupra capului gol, unde suvintele mi se zbat violent de fata.
si ajung in pragul tau, acolo unde miroase-a cald, unde ma-mbat in aburi de vin fiert cu portocale inecate-n scortisoara exotica. acolo e cuibul meu invaluit in fum de tigara, acolo unde lumina-i calda, acolo perna mi-a pastrat urma fetei si cearceafurile-mi poarta inca parfumul trupului incalzit de tine!
Acolo ma nasc si-acolo as vrea sa mor, acolo visez, acolo te iubesc, acolo plang, strang, sarut, izbesc ... acolo simt cum tot universul face parte din mine, acolo imi simt fiecare colt de suflet ca-mi apartine. in camaruta aia stramta si obscura in care miroase-a primavara.
asteapta-n pragul cu vopseaua decojita si peretii scorojiti de timp, asteapta-ma-n fiece seara atunci cand orizontul pare ca ia foc, asteapta-ma cu un sarut furat si-un zambet strengaresc .
A venit frigul; trebuie sa-mi umplu sufletul cu ceva! cu lucrurile marunte care ma arunca intr-o visare dulce, cu multa ciocolata si culoarea ei intunecata, cu mirosul ei a carui dulceata imi "gadila" fiecare simtire, cu mult cer albastru care sa ma binedispuna in zilele noroase ce vor veni, cu razele rebele de soare care se joaca-n parul ud intr-o dimineata voioasa de august, cu mirosul copacilor infloriti din luna mai ... cu miile de flori care-i impodobesc, cu petalele lor care se scutura la fiecare adiere de vant. Cu cerul instelat din noptile de vara, cu luna plina.
A venit toamna. Acopera-mi sufletul cu sunetul marii inspumate, cu valurile ei care se lovesc de stabilopozi. Cu nisipul cald si umed care-mi ineaca trupul rumenit de soare, cu fiecare "margea" ce alcatuieste plaja. Cu sclipirea soarelui pe suprafata marii intr-o dimineata imbaiata in aburi de alcool.
Va veni iarna; trebuie sa imi bucuri sufletul cu ceva!
Cu mirosul ierbii proaspat tunse, cu zbor de fluturi colorati, cu multe flori. Cu zile insorite si sufocante in care cad ploile de vara violente si calde. Cu verdele ierbii de primavara care trezeste orasul prafuit si zgribulit la viata. Cu nopti lungi, calde si adieri proaspete de vant. Cu zambete de copil naiv. Cu plimbari nesfarsite pe strazile pustii, cu rasarituri de soare prinse cu cafelele in mana pe acoperisul lumii!
Acopera-mi sufletul si dezgoleste-mi zambetul, dezbraca-ma de amintiri si lasa-ma "goala"; asa, poate, voi invata din nou sa simt fiecare strop de ploaie pe pielea umeda si fiecare raza de soare care-mi gadila simturile. Asa, poate, voi invata sa zbor printre nouri albi si pufosi de vata de zahar ars, un zbor lin care sa ma poarte in neant, acolo unde nici macar eu nu stiu, acolo unde sufletu-mi rade, unde e doar al meu. Acolo unde in fiecare seara inainte de culcare poti auzii cate-o poveste a copilariei, acolo unde nu trebuie niciodata sa fii matur sau serios; acolo unde poti rade haotic si poti copilarii, unde poti manca dulciuri la infinit.
Acopera-mi sufletul cu un zbor lin si lasa-ma sa-mi apartin!
Toleranta fiecarei persoane difera in functie de natura ei (fizica sau psihica), de varsta, de sex, de circumstante, si, in final, de persoanele care ne testeaza aceste limite. DAR fiecare persoana are o limita!
Limitele fizice sunt evidente si banale insa limitele psihice sunt mult mai complexe, mai profunde si mai greu de identificat.
Si ajung intr-un punct in care spun: "stop!", in care nu mai pot indura sau pentru care nu mai pot sa indur, pentru care nu mai exista o logica, un motiv destul de rational pentru ca mintea mea sa lupte impotriva vointei. Atunci se blocheaza, atunci deschid ochii, ma uit in jur si plec mai departe, atunci am primul contact direct cu realitatea care ma loveste in plex si ma zdruncina in aceelasi timp. Atunci realizez ca merit mai mult, ca am evoluat ... atunci realizez ca toleranta mea a cedat, si-a "bagat piciorul" si mi-a zis: "da' mai lasa-ma frate!". Cel putin asa functioneaza toleranta in cazul meu si ajung sa imi pese pana cand nu imi mai pasa! Atunci intervine indiferenta, atunci uit tot ce trebuia sa retin, sterg tot ce trebuia sa ramana, urasc tot ce trebuia sa iubesc si reneg tot ceea ce pana in momentul ala puteam sa accept, datorita sau din cauza tolerantei.
Singura problema o reprezinta faptul ca imi pasa! E o caracteristica tot mai rar intalnita azi si care dauneaza grav spiritului ... poate asta e motivul pentru care este pe cale de disparitie. si, inevitabil, intervine intrebarea: cat de bine e sa imi pese intr-o societate careia nu ii mai pasa? cat de sanatos, la propriu, poate fi? un fel de: "a fi sau a nu fi?" mai contemporan.
Tie cam cat de mult iti pasa?
they told me that love should be enought ... apparently, they were wrong!
so, go shove your love and feelings where the sun doesn't shine!
