Mult zgomot pentru nimic

In linistea tenebroasa a iernii las gerul sa ma inconjoare de amintiri, parfumuri si miresme, priponita de vechi regrete uitate in coltul sufletului pustiit de toti necunoscutii care credeau ca ma cunosc si care credeau ca stiu cine sunt cu adevarat.
Stau intr-un balcon scorojit de timp si ascult freamatul vantului si cainele din fata blocului cum latra lung spre luna, poate o sa-l auda regina noptii, ascult cum mi se arde tigara in timp ce trag patimas din filtrul ei murdar de ruj.Ascult linistea care imi inconjoara mintea si trupul, ascult cum toate framantarile mele se reduc la nimic, cum toate gandurile mele se transforma in scrum si toate visele urate dispar...se evapora si ma las purtata de linistea asta care parca imi sparge timpanele dar am incredere ca ma va duce intr-un loc ferit si sigur.simt cum evadez in noapte de trecutul patat de prea multe lacrimi si pasi plini de noroi, evadez de toti cei care s-au atasat de mine crezand ca poate eu voi fi salvarea lor, fara sa stie ca eu sunt doar un suflet pierdut si obosit care nu stie sa mai iubesca, sa mai spere, sa mai viseze, evadez de viitorul care imi e atat de strain si complicat.aici, in cladirea asta veche uit de mine si de voi, uit de zambete, lacrimi, certuri, vise, dorinte si de tot ce ma leaga de lumea asta ...uit de frigul care ma face sa tremur, uit de marea care imi lipseste asa de mult, de glasul ei, de cerul instelat, de nisipul fin care imi inghitea trupul firav si rumenit de soare.sunt doar eu deschisa precum o carte, dezgolita de orice urma care ma poate trada, care imi poate trada durerea unui suflet ranit care se oglindeste in fiecare zi prin ochii mei, dezgolita de orice gest, de zambete frante sub care se ascund sute, mii de lacrimi care mi-au ofilit orice urma de simtire adevarata.
Ma ascund in intunericul noptii, ma pierd in el si dispar ca o umbra...dispare orice dovada a existentei mele ca si cum eu nu as fi existat.