cuvintele nu-mi sunt de ajuns

În noaptea asta, iubitule, cuvintele m-au părăsit. au rămas doar sentimente!


Şi nu pot să îţi descriu cum se simte, pot doar să îţi arăt... de-ai fi lângă mine!


Mi-aş sprijini capul de umărul tău, ţi-aş săruta braţul, iar tu să-mi săruţi fruntea...


Să-mi spui din priviri tot ce în cuvinte nu încape. Să-mi descrii lumea ta şi universul nostru, să-ţi cunosc apăsările atunci când îţi este dor, să ştiu tot ce nu ai putea să îmi spui vreodată.


E noapte, e târziu, e deja mâine şi somnul nu mă ia şi nici dorul nu mă lasă.


Şi dacă dorm, probabil o să te visez,


Şi dacă te sărut, probabil o să mă trezesc...


Şi dacă nu veneam la tine? Şi dacă tu nu mă chemai?

visatori cu plumb in ochi

astazi sunt ce am ales sa fiu, ce viata m-a invatat sa fiu, ce voi mi-ati daruit, ce eu am aflat si tot ce am adunat de-a lungul timpului.
simt miros de lemn masiv, de rasina, si aud cum afara crengile trosnesc izbindu-se-ntre ele. e frig si e-ntuneric.
tu ai plecat grabit, lasandu-mi doar o urma de parfum si cateva saruturi adanc impregnate pe piele. nu am privit inapoi, nu am putut, te-am lasat sa pleci, mi-am plecat privirea si m-am batut cu lacrimile care-mi coborau obrazul. m-am luptat cu mine, m-am luptat cu tine .
aud cum vantul suiera-n crapaturi si ploaia bate-n geam ... e frig si intuneric, himera pacatoasa! pana acum mi-erai muza, acum te reneg. se-aud batai rapide si respiratia sacadata, fantomele visului de azi noapte!
si linistea tot ma apasa intr-o camera plina de noi, acum e goala, am ramas doar eu! si ma rostogolesc pe locul-n care ai dormit, pe locul in care m-ai sarutat. iti simt conturul trupului ramas in tesatura deasa. ma gandesc la tine, nu e evident?! da, cam asta fac in ultimul timp, e un nou hobby, in curand si sport extrem.
ti-as saruta fruntea si te-as spune c-o sa fie bine, desi nu am de unde sa stiu asta, dar as vrea sa iti alin cumva fiecare simtire care te-ncearca, as vrea sa te vindec de toate temerile, de complexe, de pesimism. asa, poate, m-as vindeca si eu.
ce ne uneste ne si desparte.

n-aş putea să-ţi spun cine am fost, n-aş putea să-ţi spun ce-am văzut, ce-am trăit, ce-am simţit, ce-am urât sau ce am iubit. nu aş putea să iţi spun câţi paşi au venit şi câţi au plecat!
nu aş putea să mai fiu eu, cea de demult. nu aş putea să simt sau să trăiesc ca atunci!
nu aş putea să îţi descriu câte drumuri am bătut, câte alei am străbătut, câte vieţi am uitat, câte amintiri am uscat, câte minciuni am renegat, câte blesteme am îndurat.
nu pot şi nici nu vreau să fiu ceva trecut.
nu pot să-ţi spun ce-am fost pentru că nu m-ai recunoaşte, nu vreau să-ţi spun ce îmi doream să fiu pentru că nu m-ai cunoaşte, pot doar să îţi arăt ce sunt, ce simt.

nu am nume

S-au dus noptile de vara, s-au dus si anii si iubirile vechi si inocente. s-au dus si zilele ploioase de primavara in care stateam pe-o prispa darapanata cu visele-n palma si stralucire-n suflet, caci erau ani naivitatii mele ... si ce vremuri demult apuse, pline de culori si miresme. eram copilul vietii, eram hai-hui prin roua diminetii atunci cand scuturam fiecare floare, de teama sa nu raceasca. s-au dus zilele in care inspiram aerul acela cu miros de iarba proaspat tunsa, in care priveam abisul ala albastru care ma inconjura si lasam soarele sa ma sarute,ii lasam fiecare raza sa ma invaluie si ma purta  departe de tot ce avea sa cunosc mai tarziu: de rau, de gri, de maturitate.

s-au dus noptile instelate in care luna mi-era  zana. ma privea in fiece noapte, imi veghea somnul iar eu adormeam sub razele ei care ma leganau in dulce cantec pentru pruncul ce-l asculta. iar eu ascultam! eram un drag de copil si ascultam fiecare freamat din jurului meu caci natura mi-era a doua mama. mi-era si calau atunci cand era geruri. 

s-au dus zilele, orele,  secundele, visele, lacrimile. s-au dus toate ca si cum n-au fost iar eu tot aici sunt! cu sau fara ele, amintirile raman scrijelite pe scoarta sufletului meu ... si stergele tu daca-ai sa poti! asa mi-a fost dat sa ma ciopleasca viata, si am ramas un singur muritor, calcand pasi peste care au mai trecut si altii inaintea mea, traind si simtand fiecare fior pe care il simti si tu. si stiu ce simti si stiu unde te doare.  am mai fost si eu p-acolo si-o sa fii si tu. nu as stii ce sfat sa iti dau si, poate, nici nu as putea sa te ajut, desi, mi-as dori ... dar am realizat ca nu stiu nimic desi am adunat atatea cunostinte, nu am nimic, desi nu mai am spatiu-n casa, nu cunosc pe nimeni, desi sunt mereu inconjurata de oameni ... habar nu am cine sunt, daca m-ai intreba vreodata, habar nu am ce vor de la ei sau de la mine. as vrea sa iti rup din mine toate franturile alea bune, daca or mai fi,  toate partile alea pe care alti nu le-au alterat, pe care le-am ascuns  si le-am pus bine de-o parte, ca poate imi vor fi de folos vreodata, sa le rup si sa ti le dau tie daca ti-ar fi de trebuinta caci eu am senzatia ca  pe mine nu ma vor ajuta in viata asta. ia-le tu, fi mai inteleapta, mai fericita cu ele, foloseste-te  de ele si mai aminteste-ti, din cand in cand, de mine, de roua, de cer albastru nebun, de luna si de stele. inchina-le, cand e luna plina, pentru mine caci asa de tare le iubeam. daca m-ai intrebat vreodata unde mi-e sufletul acolo ti-as spune, acolo unde bate luna mai puternic, unde razele ei ma pot veghea, caci ea mi-a fost prieten, ea mi-a fost doica, si in fiecare seara-mi descanta si-mi veghea plapanda inocenta. de mult nu ne-am mai intalnit, trebuie sa iti rescunosc, pentru ca mi-e teama, am uitat-o, si tind sa cred ca si ea pe mine, nu o mai stiu,iar ea nu mai are ce sa vegheze. mi-e teama ca nu ma mai recunoaste, probabil ca ma reneaga, caci nu mai sunt copila zglobie pe care-o stia, pe care-o veghea. nici nu trebuie sa ma intrebi, am sa iti recunosc oricum, mi-e un dor nebun de ea. mi-e dor de mine.

s-au dus, copil frumos, dar nu iti face griji. au fost frumoase ca sa ramana, ca sa iti intrageasca fiinta, , ca sa te formeze, sa-ti fie baza vietii care te asteapta. nu le sterge, nu le uita, nu le renega. lasa-le sa traiasca prin tine, fiecare zambet sau fior ...lase-le acolo ca sunt puse la adapost de frig si ploi. simte-le, traieste-le, caci un singur lucru am invatat: fiecare lucru care te atinge face parte din tine, te intregeste cumva. asa ca fi copilul ala frumos ...si nu-ti face griji de ce-o sa iti daruiasca viata ci ingrijeste-te de ea ca s-o traiesti! cat despre mine... sa nu iti faci griji, eu sunt copilul imbatranit inainte de vreme cu sufletul plecat de mult. el s-a dus cu luna!

Câte griji ai tu, străine

se-aşterne ceaţa deasă a gândurilor rece
se-aşterne  peste mine şi parcă nu mai trece.
şi câte griji ai tu, străine?


se-aştern cuvinte ruginite
dar parcă nu au niciun sens,
se-aştern cuvinte potrivite
în haosul atât de dens.


şi vin, şi pleacă, toate odată
ca o furtună-n miez de vară.
si vin cu ploi, şi vin cu gânduri,
nu pot sa nu iubesc aceste rânduri.


vin cu vise-n nopţi toride
şi cu lupta sufletului meu,
cu promisiuni zaharinde
şi ambiţii de zmeu.


şi-aşa mă ridică ele-n violentul meu abis
şi mă-nalţ precum pasărea măiastră,
rămân captivă în infinitatea aceluiaşi vis
ca un blestem aruncat de o săiastră.

Octavian Paler - Am Invatat

Avem timp
(varianta completa de Octavian Paler)

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

cuvinte nerostite

n-au sens si nici culoare, n-au glas, nu au candoare.
cuvintele stirbite de violenta adiere a vantului turbat si rece.
stirbesc sufletele patate de regrete. stirbesc orice urma de simtire adanc impregnata in fiinta ta uitata. caci mai uiti de tine, de suflet, de simtire. te pierzi in amanunte cuprinse in tacere.
te pierzi in dualitatea propriei persoane si-ti duci lupta apriga cu tine. te lupti si ti piept furtunilor din tine caci adevarata lupta se duce-n interior. iti esti dusman, curand prieten, dar iti duci lupta fara niciun rezultat.
cuvinte nerostite care curand devin regrete, ganduri fara forma sau viata - atat raman in mine.
cuvinte nerostite, mici, si pline de putere, cuvinte fara voce . raman captive-n trup o vesnicie. raman in minte precm franturi de vise si vantul mi-e prieten, le duce- n zarea larga, le alunga din gandire.
sunt cuvintele-mi stirbite de propriul copil pe care indiferenta le-a exilat in marginea fiintei.
sunt cuvinte mute care n-au forta sa rasara din universul naiv si tumultos. e tulburat de ganduri ca marea inspumata. e rascolit de vanturi turbate si de crivat egoist.
esti suflet trist,copile! esti ofilit de viata iar corola-ti e patata de urme egoiste.
cuvinte nerostite raman pe drum mereu, raman ca pasii ingropati in timp. raman amprente in universul tau care-mi atesta exista, daca-ai s-o uiti, nu poti! raman ca urmele-n nisipul de pe marginea prapastiei, acolo unde incepe orizontul si crezi ca lumea brusc dispare. dispare din privire ... 
cuvinte nerostite - am sa le inec in mare si-o sa le tin la soare, sa le patez cu sare. asa n-o sa mai fie nici urma de simtire.

Aburi de vin fiert si scortisoara

Merg pe cararile aurite de toamna asta timpurie; timpurie si rece, trista si gri.


Merg prin fosnetul ei care mi se intinde la picioare si las sclipirile aurite sa se desprinda de asfaltul rece, sa se joace-n pasii grabiti, sa zboare, sa isi fluture culoarea vesela in jurul meu, sa graviteze in vazduhul plumbuit de norii grei.


Merg prin gerul egoist care ingheata tot in cale si-mi trezeste fiecare simt, imi amplifica fiecare gest, imi urmareste fiecare suflare si-o materializeaza in sute de cristale.


Merg prin patura neagra a-nserarii, sangeriul apus s-a stins si el de mult si doua - trei luminite licaresc anemic pe bleumarin-ul care-mi "atarna" deasupra capului gol, unde suvintele mi se zbat violent de fata. 


si ajung in pragul tau, acolo unde miroase-a cald, unde ma-mbat in aburi de vin fiert cu portocale inecate-n scortisoara exotica. acolo e cuibul meu invaluit in fum de tigara, acolo unde lumina-i calda, acolo perna mi-a pastrat urma fetei si cearceafurile-mi poarta inca parfumul trupului incalzit de tine!
Acolo ma nasc si-acolo as vrea sa mor, acolo visez, acolo te  iubesc, acolo plang, strang, sarut, izbesc ... acolo simt cum tot universul face parte din mine, acolo imi simt fiecare colt de suflet ca-mi apartine. in camaruta aia stramta si obscura in care miroase-a primavara.
asteapta-n pragul cu vopseaua decojita si peretii scorojiti de timp, asteapta-ma-n fiece seara atunci cand orizontul pare ca ia foc, asteapta-ma cu un sarut furat si-un zambet strengaresc .