E foarte ciudat cum viata ne ofera si ne ia, ne aduna si ne separa, ne ridica si ne coboara ... e ciudat cum am cunoscut-o pe ea, in al doilea sementru al primului nostru an de facultate.

Doua boboace, varsatoare, care veneau la facultate doar cu simplu interes obosit de a asculta si a nota cursurile, fara niciun fel de intentie de a socializa cu cei din jurul nostru.De ce? Pentru ca nu eram asa, nu ne placea sa ne amestecam in iuresul colectiv, nu ne placea instincul de turma.

Venise din Timisoara la Bucuresti pentru facultate si gasise aici un mare oras prafuit, sters, anost, strain, in care nu se identifica.Am gasit-o pierduta de cei dragi printre straini uraciosi si nepoliticosi ...

In semestrul al doilea printr-o simpla coincidenta drumurile noastre au inceput sa se intersecteze tot mai des, la facultate, prin oras, in parc, prin cartierul in care, am aflat mai tarziu, locuiam amandoua.Prin micile noastre promenade am aflat cat de mult semanam desi, fizic, eram aproape diametral opuse, eu inalta si mai rebela, ea micuta si feminina.Era o prezenta discreta, dar "prezenta" prin frumusetea si gratia ei, exact ca o florea de gradina pe care nu o poti vedea pentru ca sta printre tufisuri, dar al carei parfum il simti adanc imprimat in scoarta cerebrala.

Dar curand am aflat amandoua ca aceste "carcase" nu reprezentau bariere pentru noi ... ne-am regasit, una prin gesturile celeilalte, prin vorbe, prin priviri care dadeau de gol ganduri comune.Aveam aceeleasi sperante, temeri, ticuri si pasiuni ...ajunsesem sa ne asemanam atat de mult incat adesea ne speriam de toata situatia, de cat de ciudata poate fi aceasta "coincidenta", desi mi-era greu s-o numesc asa ...

Imi aducea aminte de prietena din copilarie, cea cu care am invatat sa merg pe bicicleta, pe umarul careia am plans pentru prima oara din cauza unui baiat si in ochii careia am crescut, dar de care timpul si distanta m-au indepartat iremediabil si incontrolabil.Imi aducea aminte de acea prezenta calda, calma, care ma linistea si imi aducea pacea atunci cand totul in jurul meu era confuz, care imi aducea aminte de visele din copilarie, de mirosul de iarba proaspat tunsa, de culoarea cerului din verile de la bunici ...practic, acum ea inlocuise acea prezenta si o proiecta din trecutul atat de indepartat in prezentul meu haotic.Imi gasisem partea de liniste, din nou, doza de trecut de care aveam nevoie pentru a supravietuii in prezentul care tinde, prea repede, spre viitor.

PS: Desi aceasta povestioara este relatata la timpul trecut, ea este in plina desfasurare.