Ma pierd pe strazile lui inguste,intortocheate,ma pierd plimbandu-ma decat cu o pereche de casti,ma las rapita de tot ce se intinde in fata mea si asfaltul mi se preda sub picioare,fara sa opuna rezistenta,se preda doar pentru a imi deschide mie orinzontul.
Stradute mici si inguste mi se aseaza in fata ochilor si ma poarta prin sanul lui,imi dezvaluie misterele,minunile si micile lui secrete pe care multi nu au timp sa le vada,caci ei nu vad decat un Bucuresti trist si rece cu cladiri gri,scorojite si batrane.Mie insa mi se destanuie,in mine are incredere ca in cel mai bun prieten si .. mie imi arata tot ce merita vazut,imi spune tot ce merita ascultat,iar eu ma bucur de el...
Incep sa il colind si vreau sa vad ce-a fost in “tinerete”..si incep sa ma pierd printre stradutele din centrul vechi,ma pierd in el ca intr-un muzeu de antichitati caci doar aici poti sa simti mireasma epocilor trecute..aici cladirile,desi sunt vechi,nu isi arata batranetea prin frumusetea lor arhitecturala,sunt precum niste batrane frumos aranjate pe care le poti privi cu placere.Aici..si aerul are alt miros..de epoca,esti izolat de zgomotul si poluarea de la “sosea”.
Incet ,incet incep sa ma ratacesc printre ateliere de arta si magazine cu rochii de mireasca,care imi fura ochii si ma vrajesc ..ma fac sa ma gandesc la rochiile printeselor din basmele din copilarie...ma ratacesc printre stradute,printre micile terase de unde se mai aude o parte dintr-o melodie care chiar imi place.Ma simt ca acasa caci imi aduc aminte de copilarie ,dar el,imi ofera si putina cultura si imi schimba viziunea,imi ofera altceva ,mult mai mult decat sunt eu obisnuita sa vad in fiecare zi...e ca o gazda buna care ma “serveste” cu tot ce are mai bun si ma face sa ma simt ca acolo mi-e locul.
Ma desprind usor ,dar sigur ,de ce-a fost el odinioara dar numai pentru a ma rataci iar pentru ca el,ma poarta mai departe si nu-mi da drumul,inca,deoarece “confesiunea” lui nu s-a sfarsit.Mai am multe de vazut si ma las in voia lui, a stradutelor,ma las purtata de ceva invizibil dar spectaculos care,parca,doar mie mi se arata.Si ma poarta prin parti necunoscute de mine, pana atunci, si imi arata ca e credincios prin bisericile lui ticsite de batrani si tineri,e credincios prin flacara fiecarei lumanari care arde la altar,prin fiecare icoana si cruce pe care o poarta...prin fiecare turla si clichet de clopot care rasuna in tot vazduhul facandu-i pe toti sa se inchine la unison.
Ma poarta si eu continui sa merg caci el ma indruma catre oazele lui de libertate si de viata...ma porta in “refugiile” noastre de verde si aer.Ma poarta prin parcurile lui si vad ce insemna pentru el viata...surasul copiilor si jocurile lor inocente,”concertele” date gratis de pasarile care ii “survoleaza” atmosfera,fiecare pom si floare care stapanesc o mica parte din el,isi fac radacini si il intregesc,fiecare banca singuratica care parca astepta pe cineva dar..toti vin,stau un timp si pleaca..si fiecare adolescent care,ca si mine,cauta un loc in care sa simta ca apartine.
Eu mi-am gasit locul in care simt ca apartin caci eu apartin lui….apartin Bucurestiului.
Imi arata ce insemna pentru el cultura ...prin muzee,biblioteci,sali de cinema,teatre...toate asteptadu-ne,parca,cu usile larg deschise.
Doar el,prin maretia lui,imi ofera putina vraja a timpurilor “vechi”,putina cultura si putina viata cu fiecare gura de aer pe care o respir...imi ofera ceva ce nu vedem toti pentru ca fiecare are modul lui de al privii,de al simti si de al auzi.Mergem in fiecare zi pe drumurile lui dar niciodata nu ne oprim...nu ne oprim din mers,nu ne oprim sirul gandurilor,nu ne oprim din vorbit,din criticat si nu zambim.Continuam sa il ignoram, in ignoranta noastra, desi el este foarte prietenos si amabil..are multe de oferit dar nu are cui sa ofere.Eu m-am oprit si l-am ascultat..m-am bucurat de el iar el m-a rasplatit pentru rabdarea si curiozitatea mea ... am facut dintr-un banal drum prin oras o mica excursie.
Pentru viitoarea expeditie mi-a promis locuri noi de vizitat si o alta “destainuire” a misterelor pe care le ascunde.
