joi, 29 septembrie 2011
duminică, 18 septembrie 2011
Imi pasa pana nu imi mai pasa!
Toleranta fiecarei persoane difera in functie de natura ei (fizica sau psihica), de varsta, de sex, de circumstante, si, in final, de persoanele care ne testeaza aceste limite. DAR fiecare persoana are o limita!
Limitele fizice sunt evidente si banale insa limitele psihice sunt mult mai complexe, mai profunde si mai greu de identificat.
Si ajung intr-un punct in care spun: "stop!", in care nu mai pot indura sau pentru care nu mai pot sa indur, pentru care nu mai exista o logica, un motiv destul de rational pentru ca mintea mea sa lupte impotriva vointei. Atunci se blocheaza, atunci deschid ochii, ma uit in jur si plec mai departe, atunci am primul contact direct cu realitatea care ma loveste in plex si ma zdruncina in aceelasi timp. Atunci realizez ca merit mai mult, ca am evoluat ... atunci realizez ca toleranta mea a cedat, si-a "bagat piciorul" si mi-a zis: "da' mai lasa-ma frate!". Cel putin asa functioneaza toleranta in cazul meu si ajung sa imi pese pana cand nu imi mai pasa! Atunci intervine indiferenta, atunci uit tot ce trebuia sa retin, sterg tot ce trebuia sa ramana, urasc tot ce trebuia sa iubesc si reneg tot ceea ce pana in momentul ala puteam sa accept, datorita sau din cauza tolerantei.
Singura problema o reprezinta faptul ca imi pasa! E o caracteristica tot mai rar intalnita azi si care dauneaza grav spiritului ... poate asta e motivul pentru care este pe cale de disparitie. si, inevitabil, intervine intrebarea: cat de bine e sa imi pese intr-o societate careia nu ii mai pasa? cat de sanatos, la propriu, poate fi? un fel de: "a fi sau a nu fi?" mai contemporan.
Tie cam cat de mult iti pasa?
Limitele fizice sunt evidente si banale insa limitele psihice sunt mult mai complexe, mai profunde si mai greu de identificat.
Si ajung intr-un punct in care spun: "stop!", in care nu mai pot indura sau pentru care nu mai pot sa indur, pentru care nu mai exista o logica, un motiv destul de rational pentru ca mintea mea sa lupte impotriva vointei. Atunci se blocheaza, atunci deschid ochii, ma uit in jur si plec mai departe, atunci am primul contact direct cu realitatea care ma loveste in plex si ma zdruncina in aceelasi timp. Atunci realizez ca merit mai mult, ca am evoluat ... atunci realizez ca toleranta mea a cedat, si-a "bagat piciorul" si mi-a zis: "da' mai lasa-ma frate!". Cel putin asa functioneaza toleranta in cazul meu si ajung sa imi pese pana cand nu imi mai pasa! Atunci intervine indiferenta, atunci uit tot ce trebuia sa retin, sterg tot ce trebuia sa ramana, urasc tot ce trebuia sa iubesc si reneg tot ceea ce pana in momentul ala puteam sa accept, datorita sau din cauza tolerantei.
Singura problema o reprezinta faptul ca imi pasa! E o caracteristica tot mai rar intalnita azi si care dauneaza grav spiritului ... poate asta e motivul pentru care este pe cale de disparitie. si, inevitabil, intervine intrebarea: cat de bine e sa imi pese intr-o societate careia nu ii mai pasa? cat de sanatos, la propriu, poate fi? un fel de: "a fi sau a nu fi?" mai contemporan.
Tie cam cat de mult iti pasa?
miercuri, 14 septembrie 2011
miercuri, 7 septembrie 2011
intre azi si maine
Stiu ca ceea ce mi se intampla face parte din mine, din ceea ce sunt, ceea ce gandesc, ceea ce iubeste sau urasc, ceea ce prefer sau reneg. fiecare persoana pe care am cunoscut-o face parte din mine, din fiecare am luat ceva sau am adaugat ceva, din fiecare gest am inteles sau am invatat ceva ...
dar, ce ma fac atunci cand realizez ca sunt alcatuita din temeri, din indoieli, din pesimism si negativism, din ironie? ce ma fac atunci cand nu pot sa "citesc" o privire, cand nu pot sa simt o atingere sau un suflet cald, cand nu "simt" adevarul?
Stiu ca's doar un copil naiv dar incapatanat care in naivitatea lui a uitat sa mai creada in lucrurile care ii formau universul. si cum faci, cum readuci la viata tot ceea ce credeai ca nu mai exista? cum mai crezi in ceva ce pentru tine era inexistent? cum ne convingem sa credem in mos craciun? sau in rai? eu cum sa fac toate astea?
Stiu ca ce simt e real, palpabil as putea zice ...dar !
Stiu ca nu sunt prima si nici ultima femeie pe care o vezi sau pe care-o "citesti" asa, pentru care o simti asa, pe care-o "inspiri" asa ...dar nici macar nu-mi pasa pentru ca tu nu esti primul sau ultimul barbat pentru care simt si de care mi-e teama.
Stiu ca trebuie sa ma opresc, sa-mi opresc gandurile, sa ma opresc din ritmul meu haotic, trebuie sa ma opresc din banuit, trebuie sa imi opresc ingradirile si limitarile ... sa-mi opresc temerile.
Singurul lucru pe care nu-l stiu e cum sa fac asta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)