intre azi si maine

Stiu ca ceea ce mi se intampla face parte din mine, din ceea ce sunt, ceea ce gandesc, ceea ce iubeste sau urasc, ceea ce prefer sau reneg. fiecare persoana pe care am cunoscut-o face parte din mine, din fiecare am luat ceva sau am adaugat ceva, din fiecare gest am inteles sau am invatat ceva ...

dar, ce ma fac atunci cand realizez ca sunt alcatuita din temeri, din indoieli, din pesimism si negativism, din ironie? ce ma fac atunci cand nu pot sa "citesc" o privire, cand nu pot sa simt o atingere sau un suflet cald, cand nu "simt" adevarul?

Stiu ca's doar un copil naiv dar incapatanat care in naivitatea lui a uitat sa mai creada in lucrurile care ii formau universul. si cum faci, cum readuci la viata tot ceea ce credeai ca nu mai exista? cum mai crezi in ceva ce pentru tine era inexistent? cum ne convingem sa credem in mos craciun? sau in rai? eu cum sa fac toate astea?

Stiu ca ce simt e real, palpabil as putea zice ...dar !

Stiu ca nu sunt prima si nici ultima femeie pe care o vezi sau pe care-o "citesti" asa, pentru care o simti asa, pe care-o "inspiri" asa ...dar nici macar nu-mi pasa pentru ca tu nu esti primul sau ultimul barbat pentru care simt si de care mi-e teama.

Stiu ca trebuie sa ma opresc, sa-mi opresc gandurile, sa ma opresc din ritmul meu haotic, trebuie sa ma opresc din banuit, trebuie sa imi opresc ingradirile si limitarile ... sa-mi opresc temerile.

Singurul lucru pe care nu-l stiu e cum sa fac asta!