Câte griji ai tu, străine

se-aşterne ceaţa deasă a gândurilor rece
se-aşterne  peste mine şi parcă nu mai trece.
şi câte griji ai tu, străine?


se-aştern cuvinte ruginite
dar parcă nu au niciun sens,
se-aştern cuvinte potrivite
în haosul atât de dens.


şi vin, şi pleacă, toate odată
ca o furtună-n miez de vară.
si vin cu ploi, şi vin cu gânduri,
nu pot sa nu iubesc aceste rânduri.


vin cu vise-n nopţi toride
şi cu lupta sufletului meu,
cu promisiuni zaharinde
şi ambiţii de zmeu.


şi-aşa mă ridică ele-n violentul meu abis
şi mă-nalţ precum pasărea măiastră,
rămân captivă în infinitatea aceluiaşi vis
ca un blestem aruncat de o săiastră.