Simţire

Ne cenzuram fiecare gest sau cuvânt, gândul şi simţirea.
Ne pierdem în detalii, complexe şi fragmente ciobite de trecut.
Te-ascunzi de cine?

Uite, zâmbesc şi nu e doar o încordare a muşchilor, un gest reflex din politeţe. Sunt fericită!
Şi când te privesc, nu mă pierd nicio secundă, nu mă las absorbită de realitate. Opresc timpu'-n loc şi îţi fur orice grimasă, gest sau semn, le memorez cu vârful degetelor, le ştiu şi-atunci când nu mai e lumina.
Şi un sărut nu-i gest reflex, un semn automat de afecţiune. E simbioza perfectă a sufletelor noastre a căror contur s-a contopit într-unul.
Şi când mă ţii de mână? Doar nuiele ce se-mpletesc frumos în aceeaşi rădăcină, în ramurile vieţii.

1. Asa incepe totul

     Era o noapte racoroasa de primavara cu luna plina si cerul intesat de nori. "Maine o sa ploua", anunta meteorologul de serviciu in timp ce ea tragea patimas din tigara. Inspira adanc cancerul vaporos si asculta cum hartia tigarii arde cu fiecare gura de aer trasa in piept. Ii placea sunetul de hartie arsa.

     Statea rezemata cu coatele pe marginea pervazului mic din mansarda inghesuita si veche. Se intoarse pentru o fractiune de secunda sa-si priveasca micul refugiu comod si zambi molcom.

     Locuia intr-o mica camara cu podele vechi de lemn de pe vremea comunismului. Daca calca unde nu trebuia parchetul uzat si scorojit scotea un sunet prelung ca un scartait. Si mirosea a putred, a praf si a carti vechi, iar ziua, cand soarele ii batea in geamul rotund, mici particule de praf se ridicau de pe podeaua stearsa de culoare. Se ridicau in aer si pluteau haostic fara nicio tinta. Totul o trimitea in timp si de multe ori nu se putea abtine sa nu se intrebe cati oameni au trait in "raiul" ei pana atunci? Cati au murit aici si cati si-au gasit refugiul, ca si ea, in camaruta aceea mica si comoda?

     Asa isi petrecea fiecare miez de noapte cu o tigara si contepland la trecut si viitor. Se pierdea in ganduri care nu-i dadeau pace: ar scrie o carte, ar vizita lumea-n lung si-n lat, se gandea la razboaie, la parinti, la prieteni. Se gandea ca ar iubi si c-ar fi iubita.      Niciodata nu se gandea la prezent si, evident, nu se bucura de el.

     Isi dorea o cariera. Vroia sa iti ingroape trecutul in mii de ore de munca si-o pasiune care sa insemne totul pentru ea. Nu ar conta ce urma sa sacrifice: viata, prieteni, libertate sau nopti albe pierdute prin cluburi in care dansa languros si le zambea provocator strainilor ca, in cele din urma, sa ajunga intr-un pat necunoscut in care sa isi inece amarul deceptiilor amoroase. Inca o indiscretie!

     Vroia sa renunte la cunostinte care habar n-aveau cine e ea cu adevarat, spectatorii mastilor ei sociale si prietenii  pe care ii cunostea de-o viata, dar peste care timpul trecuse iremediabil prefacandu-i in alti indivizi complet straini de ea sau de trecut lor comun.

Nu se mai simtea un adolescent teribilist sau o pustoaica vesnic amorezata de vreun tanar cuceritor.       Vroia sa renunte la toate astea, vroia sa ajunga cineva sau, cel putin, asta isi propunea. Era, inca, o fetita cu vise mari care vroia sa isi gaseasca pacea, care sa o calmeze si sa ii potoleasca sufletul rebel care zacea in trupul zvelt si ostenit de vicii, iar incertitudinea viitorului o tinea treaza nopti intregi...