Fantoma mea...

Astazi sunt un copil si am sufletul ranit de umbrele tale,de fantomele tale ,care imi invadeaza spatiul,prezentul si ma arunca in trecutul tau murdar din care nu ma pot elibera ...chiar si tu esti o fantoma a trecutului meu caci altfel nu te mai pot vedea,nu te mai pot simti si nu-mi mai aparti.
Te-am pierdut in iuresul colectiv si din multime nu-mi semeni decat cu o fata anosta,plictisita,lipsita de orice urma de viata,lipsita de sclipire...de dragoste.Stiu ca esti gol in interior si "carcasa" ta se ofileste pe zi ce trece,pana si tu observi asta,in fiecare dimineata atunci cand te izbesti de imaginea din oglinda ,dar preferi sa ignori realitatea,preferi sa te lupti cu tine si sa te prefaci ca totul este in regula.
Ti-am pierdut dragostea si orice urma de sentiment prafuit de trecerea anilor...s-au pierdut in aglomeratia de regrete,minciuni,compromisuri,visuri,nervi si promisiuni nerespectate...
Ti-am pierdut ultimul sarut sau poate e "aruncat" intr-un colt al amintirilor,am pierdut pana si parfumul tau,am pierdut orice urma a existentei tale sau poate mintea mea a sters tot.Tot ce-a mai ramas este obisnuita fiintei de langa mine care imi amintea neincetat ca nu sunt singura.
Te-am pierdut pe tine si intr-un fel m-am regasit,mi-am strans sufletul faramitat in mii de cioburi de pe podea si am mers mai departe ...m-am amestecat in multime,acolo unde sper ca nu ai sa ma mai gasesti pentru ca prefer sa raman doar fantoma trecutului tau...