Copilul vietii

"Ascunde-te in spatele zambetului larg, in spatelelor ochilor care oricum iti tradeaza tristetea, caci ochii sunt oglinda sufletelui, sterge-ti urma lacrimilor de pe obraji si spune ca totul este bine."

Asa se mintea ea in fiecare zi cand isi punea "masca" vietii si se avanta in tumultul orasului, printre robotii pe care ii detesta atat de mult, dar cu care incepea sa semene in fiecare zi. Era la fel ca si ei pentru ca ii lipsea stralucirea ochilor din vremurile de demult, ii lipsea zambetul din care radia fericirea ...

Construise in juru-i o mare fortareata, zidita din lacrimi si sperante spulberate, in care spera sa fie protejata, in care se retrasese de lume, de tot ce o putea ranii sau dezamagii, in care lumina soarelui si glasul dulce al fericirii nu puteau patrunde. Isi construise o lume a ei in care traia mai mult amortita, se "hranea" cu amintirile care ii faceau sufletul sa tresalte, traia cu amintirea unei minunate si inocente copilarii cu cer albastru si o prietenie care ramasese pe viata. Se "hranea" cu amintirile unei iubiri prea copilaroase si tumultoase care ii lasase sufletul cicatrizat si obrazul patat de prea multe lacrimi, dar care o facea sa zambeasca ori de cate ori se gandea la intensitatea cu care a trait fiecare urma de sentiment, fiecare bataie a inimii, fiecare fior de gelozie sau tristete si fiecare farama de dor.

Se ascundea in spatele mersului hotarat si a stilului vestimentar neconventional, al comportamentului putin dur si rebel, pentru a crea iluzia perfecta e unei persoane de nepatruns, hotarate ... era iluzia perfecta si prea putini stiau sau credeau ca stiu adevarul despre ea, despre cum gandeste si ce simte.

Era copilul vietii, era naiva si egoista, era copil si femeie, sfanta si pacatoasa, inger si demon, blanda si rea, totul si nimic ... era yin si yang.