timpul nu se opreste nicio secunda, planeta nu si-a ratat nicio rotatie, soarele nu s-a oprit niciodata din a mai rasari ... Universul nu s-a oprit nicicand pentru durerea nimanui oricat de mare ar fi fost. si-mi pare rau. poate ca ar trebui cateodata sa se opreasca timpu'-n loc pentru oamenii aceia frumosi care se sting, pentru lacrimile unei mame care isi conduce fiul pe cel din urma drum, pentru oamenii aceia fericiti care iti zambesc sincer fara sa ceara nimic in schimb, pentru cei care pot oferi un strop de bunavointa intr-un ocean de indiferenta si egoism. poate, pentru o clipa, am putea sa ne oprim sa ne gandim la ei.
si-am cunoscut un copil extraordinar de frumos, de sincer, de naiv, pe care parea ca nu l-a atins lumea asta. care avea puterea de a zambi in permanenta, un zambet de copil, la fel de inocent, de curat, de frumos. de multe ori, recunosc, acel zambet reusea sa ma bage in sperieti pentru ca niciodata nu am inteles oamenii care sunt in permanenta fericiti, credeam ca e nebun si probabil ca era, un nebun frumos pe care eu, cu mintea mea ingusta, nu am reusit sa il inteleg ... ooo, si ce frumoasa era nebunia de care suferea. era un copil care parea ca greutatile vietii nu l-au atins desi doar el stia cel mai bine cat de cruda a fost viata cu el, parea ca rautatea si indiferenta care colcaie peste noi toti pe el nici macar nu il atinsesera ... cumva reusise sa se pastreze nepatat. era un copil nevinovat, putin ratacit ca mai noi toti la varsta asta, dar foarte muncitor si cu un suflet curat.
Un perfect strain care a reusit sa-mi ramana in suflet!
Odihneste-te in pace, Ionut! In noaptea asta timpul se opreste pentru tine iar eu, eu ma gandesc la tine si la zambetul tau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu