... imi aduc aminte.
Acum cateva zile am fost martora, involuntar, a unei scene care mi-a miscat toata fiinta, m-a tulburat si m-a facut sa zambesc. M-a facut sa ma gandesc la trecut, unul foarte indepartat.
Pe un trotuar, la cati metrii de mine, statea o tiganca la 25-30 de ani cu doi copii, o fetita si un baietel in scutec, se bucurau si ei de weekend si de soare, inspirau adanc aerul murdat de Bucuresti, dar pareau veseli si indraznesc sa spun fericiti, in mediocritate lor intelectuala si financiara.
Stateau si se zgaiau la trecatori, se mai certau, pana cand de ei a inceput sa se apropie o duba incarcata cu lemne sau, mai bine zis, bucati de lemne, vechi, subrede, pline de cuie ruginite si indoite, ceea ce cred eu ca urmeaza sa devina agent termic pentru iarna. Se uitam cum se apropie duba de ei iar in momentul in care masina a ajuns in fata lor, fetita a inceput sa strice cat au tinut-o plamanii: "tataie, tataie, tataie!" . "Tataie" a coborat din masina si s-a dus ghiulea la fetita, a strans-o puternic in brate, a privit-o si i-a daruit o ciocolata mica, cumparata, probabil, din ultimii lui bani. Apoi l-a privit blajin si pe cel mic care scancea in bratele mamei lui.
Pentru cateva secunde toata scena m-a proiectat in trecut, atunci cand, si eu copil fiind, ieseam pe poarta in fuga direct pe ulita si saream in bratele bunicului meu, il strigam, il sarutam si ma aruncam cu bratele larg deschise spre plasa lui de rafie ca sa vad cu ce bunatati urma sa ma rasfete. Ma rasfata cu ceva dulce de fiecare data, negresit! Eram atat de mica incat tot acest episod mi se pare mai mult un vis decat o amintire; a trecut timpul si am ramas fara el, acum nu mai am inspre cine sa alerg, pe cine sa mai caut in traista, acum nu mai exista acea prezenta care sa ma rasfete cu dulciuri sau care sa ii spuna bunicii: "las-o daca nu mai vrea sa manance, n-o obliga!", caci el era cel care ma salva de la "torturile" bunicii atunci cand eram un copil "rau" si nu vroiam sa imi termin mancarea din farfurie.
A trecut timpul si eu cu greu imi mai amintesc scenele astea si atunci cand se intampla imi doresc atat de mult sa pot da timpul inapoi, sa fiu din nou acolo cu ei, sa fiu mica si fara griji, iar ei tineri si in putere ... imi doresc sa il cunosc din nou, imi doresc sa am cui spune: "tataie".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu