don quijote contemporan

mi-a fost dat sa invat ca oricat de mult mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese.

a ajuns sa-mi fie greu sa traiesc, fizic, sa exist, printre astfel de persoane pentru ca indiferenta lor ma lasa rece, ma sfasie, imi frange visele, sperantele, asteptarile, dorintele, sentimentele, cuvintele, imi cenzureaza pana la refuz fiinta. si, asa, devin un morman de ignoranta.

si-atunci nu mai ramane nimic sfant, pur, curat sau adevarat.  nu conteaza daca ai vointa, un tel sau o pasiune pe care nu o poti explica in cuvinte pentru simplul motiv ca nu poate fi exprimata. o simti, e acolo, face parte din tine si niciodata nu te-ai intrebat "de ce?", nici macar nu stii cand a pornit totul, niciodata nu ai pus la indoiala ca iubesti la nebunie sa faci ACEL lucru, niciodata nu ti-ai dorit sa faci altceva.

si totusi, continui sa ma lupt cu morile de vand, cu valuri de indiferenta rece caci visul meu nu moare!

Simţire

Ne cenzuram fiecare gest sau cuvânt, gândul şi simţirea.
Ne pierdem în detalii, complexe şi fragmente ciobite de trecut.
Te-ascunzi de cine?

Uite, zâmbesc şi nu e doar o încordare a muşchilor, un gest reflex din politeţe. Sunt fericită!
Şi când te privesc, nu mă pierd nicio secundă, nu mă las absorbită de realitate. Opresc timpu'-n loc şi îţi fur orice grimasă, gest sau semn, le memorez cu vârful degetelor, le ştiu şi-atunci când nu mai e lumina.
Şi un sărut nu-i gest reflex, un semn automat de afecţiune. E simbioza perfectă a sufletelor noastre a căror contur s-a contopit într-unul.
Şi când mă ţii de mână? Doar nuiele ce se-mpletesc frumos în aceeaşi rădăcină, în ramurile vieţii.

1. Asa incepe totul

     Era o noapte racoroasa de primavara cu luna plina si cerul intesat de nori. "Maine o sa ploua", anunta meteorologul de serviciu in timp ce ea tragea patimas din tigara. Inspira adanc cancerul vaporos si asculta cum hartia tigarii arde cu fiecare gura de aer trasa in piept. Ii placea sunetul de hartie arsa.

     Statea rezemata cu coatele pe marginea pervazului mic din mansarda inghesuita si veche. Se intoarse pentru o fractiune de secunda sa-si priveasca micul refugiu comod si zambi molcom.

     Locuia intr-o mica camara cu podele vechi de lemn de pe vremea comunismului. Daca calca unde nu trebuia parchetul uzat si scorojit scotea un sunet prelung ca un scartait. Si mirosea a putred, a praf si a carti vechi, iar ziua, cand soarele ii batea in geamul rotund, mici particule de praf se ridicau de pe podeaua stearsa de culoare. Se ridicau in aer si pluteau haostic fara nicio tinta. Totul o trimitea in timp si de multe ori nu se putea abtine sa nu se intrebe cati oameni au trait in "raiul" ei pana atunci? Cati au murit aici si cati si-au gasit refugiul, ca si ea, in camaruta aceea mica si comoda?

     Asa isi petrecea fiecare miez de noapte cu o tigara si contepland la trecut si viitor. Se pierdea in ganduri care nu-i dadeau pace: ar scrie o carte, ar vizita lumea-n lung si-n lat, se gandea la razboaie, la parinti, la prieteni. Se gandea ca ar iubi si c-ar fi iubita.      Niciodata nu se gandea la prezent si, evident, nu se bucura de el.

     Isi dorea o cariera. Vroia sa iti ingroape trecutul in mii de ore de munca si-o pasiune care sa insemne totul pentru ea. Nu ar conta ce urma sa sacrifice: viata, prieteni, libertate sau nopti albe pierdute prin cluburi in care dansa languros si le zambea provocator strainilor ca, in cele din urma, sa ajunga intr-un pat necunoscut in care sa isi inece amarul deceptiilor amoroase. Inca o indiscretie!

     Vroia sa renunte la cunostinte care habar n-aveau cine e ea cu adevarat, spectatorii mastilor ei sociale si prietenii  pe care ii cunostea de-o viata, dar peste care timpul trecuse iremediabil prefacandu-i in alti indivizi complet straini de ea sau de trecut lor comun.

Nu se mai simtea un adolescent teribilist sau o pustoaica vesnic amorezata de vreun tanar cuceritor.       Vroia sa renunte la toate astea, vroia sa ajunga cineva sau, cel putin, asta isi propunea. Era, inca, o fetita cu vise mari care vroia sa isi gaseasca pacea, care sa o calmeze si sa ii potoleasca sufletul rebel care zacea in trupul zvelt si ostenit de vicii, iar incertitudinea viitorului o tinea treaza nopti intregi...

Un zambet de sus

timpul nu se opreste nicio secunda, planeta nu si-a ratat nicio rotatie, soarele nu s-a oprit niciodata din a mai rasari ... Universul nu s-a oprit nicicand pentru durerea nimanui oricat de mare ar fi fost. si-mi pare rau. poate ca ar trebui cateodata sa se opreasca timpu'-n loc pentru oamenii aceia frumosi care se sting, pentru lacrimile unei mame care isi conduce fiul pe cel din urma drum, pentru oamenii aceia fericiti care iti zambesc sincer fara sa ceara nimic in schimb, pentru cei care pot oferi un strop de bunavointa intr-un ocean de indiferenta si egoism. poate, pentru o clipa, am putea sa ne oprim sa ne gandim la ei.


si-am cunoscut un copil extraordinar de frumos, de sincer, de naiv, pe care parea ca nu l-a atins lumea asta. care avea puterea de a zambi in permanenta, un zambet de copil, la fel de inocent, de curat, de frumos. de multe ori, recunosc, acel zambet reusea sa ma bage in sperieti pentru ca niciodata nu am inteles oamenii care sunt in permanenta fericiti, credeam ca e nebun si probabil ca era, un nebun frumos pe care eu, cu mintea mea ingusta, nu am reusit sa il inteleg ... ooo, si ce frumoasa era nebunia de care suferea. era un copil care parea ca greutatile vietii nu l-au atins desi doar el stia cel mai bine cat de cruda a fost viata cu el, parea ca rautatea si indiferenta care colcaie peste noi toti pe el nici macar nu il atinsesera ... cumva reusise sa se pastreze nepatat. era un copil nevinovat, putin ratacit ca mai noi toti la varsta asta, dar foarte muncitor si cu un suflet curat.
Un perfect strain care a reusit sa-mi ramana in suflet!




Odihneste-te in pace, Ionut! In noaptea asta timpul se opreste pentru tine iar eu, eu ma gandesc la tine si la zambetul tau!

timpul in secunde trece

o dunga argintie pe marea volatila,
imi vezi sufletul cum zboara?
si cum sarea  se usuca pe umerii cazuti
si m-acopera cu neau rece 
si uit cum timpul in secunde trece!
simt cum soarele ma usuca 
si timpul, nepasator, ma uita,
si raman vesnic pierduta-n mine si-n spuma alba
caci valurile ma spala de trecut si viitor,
de judecatile celor care se incrunta.
nu ma cunosti!
esti liber sa ma judeci
si sa m-arati cu degetul
si poti sa-mi spui cum vrei.
pot fi si inger si demon,
pot fi puritan si curva!
nu-i nimic, las marea sa ma spele cu fiecare val,
las soarele sa ma ierte cu fiecare raza,
si-o sa ma nasc din nou,
dar tu o sa ma vezi gresit, din nou!
sunt tot ce vreau sa fiu
si sunt fara regrete
si poti s-arunci cu pietre.
pot sa iti car ura si prejudecatile,
pot sa iti car indiferenta.
caci pot sa-ndur furtuni si ploi,
pot sa-ndur si cerul care cade.
asa, raman scaldata intr-o mare de indiferenta,
nu, nu vreau sa fiu aici!
prefer sa fiu acolo unde sufletu'-mi zboara,
acolo unde marea ma spala!
acolo unde cu fiecare rasarit pot sa ma nasc din nou
si cerul n-o sa ma judece
iar tu ramai un simplu muritor 
care se scalda-n propria-ai indiferenta rece
nu iti pasa ca timpul trece?
nu-ti pasa ca esti orb?
si unde-ai sa te-ascunzi cand o sa te ineci in regrete?
si cand cerul o sa se umple de indiferenta
am sa m-arunc in mare!

M-am reintors la nimic

m-am reintors la marea fluida de liniste in valurie careia m-am aruncat, m-am reintors la rasaritul absurd de frumos care in fiecare dimineata nu intarzie sa se nasca din marea sarata si rece, m-am reintors la zborul perscarusilor rasfatati de atata caldura, la nisipul fin in care picioarele mi se scufundau, la sunetul valurilor care se spargeau la mal.
m-am reintors la tot ce mi-era dor, la tot ce imi lipsea.
si-am gasit acolo si-o babuta vamaioata, usor senila, care spunea ca ea a fumat iarba timp de 30 de ani, what happens in vama stays in vama! de ce ti-ai mai dori vreodata in vegas? acolo m-am reintors la nimic printre multe pisici colorate: negre, portocali, gri, negru cu portocaliu, alb cu gri ( niciodata nu am vazut pisici atat de colorate). m-am reintors printre cateva sufletele fericite adunate in jurul primului bec ridicat vreodata in vama.
m-am reintors la luna sangerie, si ea bronzata, la cerul pistruiat cu mii de luminite.
m-am reintors la mine, la tot ce-am fost, la nemurire!
pe plaja plina de oameni straini si goi am fost doar un suflet uitat de timp. un suflet fericit! ...iar, de data asta, sufletul meu a ramas acolo!

sunt prea multe grade-n termometre

Orasul este sufocat de:
- caldura
- manele
- oameni inculti
- vitrine pline si buzunare goale
- farmacii, banci si biserici
- pensionari
- caini fara stapan
- oameni fara case
- oameni rai, egoisti si indiferenti
- betoane si gri
- gunoaie
- neanderthali care sparg seminte si beau bere la coltul blocului, care se cred "bossi" dar care nu pot face acordul intre subiect si predicat
- pustoaice care inainte de a sti ce inseamna dragostea fac sex si pustani prin care tropaie hormonii
- "barbati" care isi lovesc nevestele
- "domnisoare" sofisticate care se alcoolizeaza mai rau decat orice barbat
- masini la semafoare
- taxe
- televizoare
- absolventi someri
- gropi in asfalt si borduri proaspat pavate
- promisiuni nerespectate si minciuni
- afise stradale proaste
- lipsa acuta de respect
- shaormerii
- fotbal si fotbalisti
- cladiri inalte si cabluri
- chinezi si turci


concluzia: vreau la mare!

e tarziu sa fie prea devreme

ma fumeaza timpul
la fel cum fumeaza tigara vantul
si ma inconjoara un zgomot sangeriu
in abisul vesnic al diminetii
atunci cand se trezesc si ingerii la viata
asa am auzit!
si-aud brotacii cum canta-n lac
ce teama le e de singuratate
si urla cat mai tare
ti-e frica de singuratate?
si-mi maresc pasii pe smoala-ncinsa
si fug de umbrele din jur
c-aduc cu ele vise si secrete
patate de noroi si-ofilite.
si scrijelesc pe-o foaie-ngalbenita
e plina de regrete
si-mi sangereaza amintirea
patata de regrete.
nu sunt aici
si nici acolo
nu sunt nici azi
nu sunt nici maine
dar ce sa fac cu-acum?
s-a ratacit si el, saracu'
in pasi grabiti 
s-a impiedicat si a ramas in urma.
si vrei vise?
pai nu mai ai.
si-n pasii reci ai diminetii
incerci sa uiti de cine?
incerci sa uiti de tine!
incerci sa uiti cine esti
pe unde ai fost si ce-ai simtit
incerci sa uiti sa mai fii om
pe unde-ai mai umblat?
ti-a fugit sufletul?
el a ajuns in nirvana
tu unde ai ramas?
vrei raspunsuri?
atunci pune-ti intrebari!
vrei pace?
atunci incheie razboaiele purtate-n tine.
vrei un prieten?
incearca sa te cunosti.
vrei fericire?
Traieste ...

Paradoxul vremurilor noastre - Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta

scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai. 

cuvintele nu-mi sunt de ajuns

În noaptea asta, iubitule, cuvintele m-au părăsit. au rămas doar sentimente!


Şi nu pot să îţi descriu cum se simte, pot doar să îţi arăt... de-ai fi lângă mine!


Mi-aş sprijini capul de umărul tău, ţi-aş săruta braţul, iar tu să-mi săruţi fruntea...


Să-mi spui din priviri tot ce în cuvinte nu încape. Să-mi descrii lumea ta şi universul nostru, să-ţi cunosc apăsările atunci când îţi este dor, să ştiu tot ce nu ai putea să îmi spui vreodată.


E noapte, e târziu, e deja mâine şi somnul nu mă ia şi nici dorul nu mă lasă.


Şi dacă dorm, probabil o să te visez,


Şi dacă te sărut, probabil o să mă trezesc...


Şi dacă nu veneam la tine? Şi dacă tu nu mă chemai?

nu am nume

S-au dus noptile de vara, s-au dus si anii si iubirile vechi si inocente. s-au dus si zilele ploioase de primavara in care stateam pe-o prispa darapanata cu visele-n palma si stralucire-n suflet, caci erau ani naivitatii mele ... si ce vremuri demult apuse, pline de culori si miresme. eram copilul vietii, eram hai-hui prin roua diminetii atunci cand scuturam fiecare floare, de teama sa nu raceasca. s-au dus zilele in care inspiram aerul acela cu miros de iarba proaspat tunsa, in care priveam abisul ala albastru care ma inconjura si lasam soarele sa ma sarute,ii lasam fiecare raza sa ma invaluie si ma purta  departe de tot ce avea sa cunosc mai tarziu: de rau, de gri, de maturitate.

s-au dus noptile instelate in care luna mi-era  zana. ma privea in fiece noapte, imi veghea somnul iar eu adormeam sub razele ei care ma leganau in dulce cantec pentru pruncul ce-l asculta. iar eu ascultam! eram un drag de copil si ascultam fiecare freamat din jurului meu caci natura mi-era a doua mama. mi-era si calau atunci cand era geruri. 

s-au dus zilele, orele,  secundele, visele, lacrimile. s-au dus toate ca si cum n-au fost iar eu tot aici sunt! cu sau fara ele, amintirile raman scrijelite pe scoarta sufletului meu ... si stergele tu daca-ai sa poti! asa mi-a fost dat sa ma ciopleasca viata, si am ramas un singur muritor, calcand pasi peste care au mai trecut si altii inaintea mea, traind si simtand fiecare fior pe care il simti si tu. si stiu ce simti si stiu unde te doare.  am mai fost si eu p-acolo si-o sa fii si tu. nu as stii ce sfat sa iti dau si, poate, nici nu as putea sa te ajut, desi, mi-as dori ... dar am realizat ca nu stiu nimic desi am adunat atatea cunostinte, nu am nimic, desi nu mai am spatiu-n casa, nu cunosc pe nimeni, desi sunt mereu inconjurata de oameni ... habar nu am cine sunt, daca m-ai intreba vreodata, habar nu am ce vor de la ei sau de la mine. as vrea sa iti rup din mine toate franturile alea bune, daca or mai fi,  toate partile alea pe care alti nu le-au alterat, pe care le-am ascuns  si le-am pus bine de-o parte, ca poate imi vor fi de folos vreodata, sa le rup si sa ti le dau tie daca ti-ar fi de trebuinta caci eu am senzatia ca  pe mine nu ma vor ajuta in viata asta. ia-le tu, fi mai inteleapta, mai fericita cu ele, foloseste-te  de ele si mai aminteste-ti, din cand in cand, de mine, de roua, de cer albastru nebun, de luna si de stele. inchina-le, cand e luna plina, pentru mine caci asa de tare le iubeam. daca m-ai intrebat vreodata unde mi-e sufletul acolo ti-as spune, acolo unde bate luna mai puternic, unde razele ei ma pot veghea, caci ea mi-a fost prieten, ea mi-a fost doica, si in fiecare seara-mi descanta si-mi veghea plapanda inocenta. de mult nu ne-am mai intalnit, trebuie sa iti rescunosc, pentru ca mi-e teama, am uitat-o, si tind sa cred ca si ea pe mine, nu o mai stiu,iar ea nu mai are ce sa vegheze. mi-e teama ca nu ma mai recunoaste, probabil ca ma reneaga, caci nu mai sunt copila zglobie pe care-o stia, pe care-o veghea. nici nu trebuie sa ma intrebi, am sa iti recunosc oricum, mi-e un dor nebun de ea. mi-e dor de mine.

s-au dus, copil frumos, dar nu iti face griji. au fost frumoase ca sa ramana, ca sa iti intrageasca fiinta, , ca sa te formeze, sa-ti fie baza vietii care te asteapta. nu le sterge, nu le uita, nu le renega. lasa-le sa traiasca prin tine, fiecare zambet sau fior ...lase-le acolo ca sunt puse la adapost de frig si ploi. simte-le, traieste-le, caci un singur lucru am invatat: fiecare lucru care te atinge face parte din tine, te intregeste cumva. asa ca fi copilul ala frumos ...si nu-ti face griji de ce-o sa iti daruiasca viata ci ingrijeste-te de ea ca s-o traiesti! cat despre mine... sa nu iti faci griji, eu sunt copilul imbatranit inainte de vreme cu sufletul plecat de mult. el s-a dus cu luna!

Câte griji ai tu, străine

se-aşterne ceaţa deasă a gândurilor rece
se-aşterne  peste mine şi parcă nu mai trece.
şi câte griji ai tu, străine?


se-aştern cuvinte ruginite
dar parcă nu au niciun sens,
se-aştern cuvinte potrivite
în haosul atât de dens.


şi vin, şi pleacă, toate odată
ca o furtună-n miez de vară.
si vin cu ploi, şi vin cu gânduri,
nu pot sa nu iubesc aceste rânduri.


vin cu vise-n nopţi toride
şi cu lupta sufletului meu,
cu promisiuni zaharinde
şi ambiţii de zmeu.


şi-aşa mă ridică ele-n violentul meu abis
şi mă-nalţ precum pasărea măiastră,
rămân captivă în infinitatea aceluiaşi vis
ca un blestem aruncat de o săiastră.

Octavian Paler - Am Invatat

Avem timp
(varianta completa de Octavian Paler)

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

cuvinte nerostite

n-au sens si nici culoare, n-au glas, nu au candoare.
cuvintele stirbite de violenta adiere a vantului turbat si rece.
stirbesc sufletele patate de regrete. stirbesc orice urma de simtire adanc impregnata in fiinta ta uitata. caci mai uiti de tine, de suflet, de simtire. te pierzi in amanunte cuprinse in tacere.
te pierzi in dualitatea propriei persoane si-ti duci lupta apriga cu tine. te lupti si ti piept furtunilor din tine caci adevarata lupta se duce-n interior. iti esti dusman, curand prieten, dar iti duci lupta fara niciun rezultat.
cuvinte nerostite care curand devin regrete, ganduri fara forma sau viata - atat raman in mine.
cuvinte nerostite, mici, si pline de putere, cuvinte fara voce . raman captive-n trup o vesnicie. raman in minte precm franturi de vise si vantul mi-e prieten, le duce- n zarea larga, le alunga din gandire.
sunt cuvintele-mi stirbite de propriul copil pe care indiferenta le-a exilat in marginea fiintei.
sunt cuvinte mute care n-au forta sa rasara din universul naiv si tumultos. e tulburat de ganduri ca marea inspumata. e rascolit de vanturi turbate si de crivat egoist.
esti suflet trist,copile! esti ofilit de viata iar corola-ti e patata de urme egoiste.
cuvinte nerostite raman pe drum mereu, raman ca pasii ingropati in timp. raman amprente in universul tau care-mi atesta exista, daca-ai s-o uiti, nu poti! raman ca urmele-n nisipul de pe marginea prapastiei, acolo unde incepe orizontul si crezi ca lumea brusc dispare. dispare din privire ... 
cuvinte nerostite - am sa le inec in mare si-o sa le tin la soare, sa le patez cu sare. asa n-o sa mai fie nici urma de simtire.